”Politici și modele de dezvoltare a spațiului rural romanesc, între tradiție și modernitate” – Eveniment organizat de ADR Centru în contextul proiectului de cooperare interregională GRISI PLUS
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș, a organizat în data de 8 iulie 2014 în comuna Răstolița – județul Mureș, evenimentul GRISI PLUS – INSPIRAȚIE PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA ATRACTIVITĂȚII ZONELOR RURALE – ”Politici și modele de dezvoltare a spațiului rural românesc, între tradiție si modernitate”. Întâlnirea a constituit un forum de prezentare și dezbatere al celor mai bune modele de valorificare a potențialului de dezvoltare al comunităților rurale din Regiunea Centru și a reunit reprezentanți ai autorităților publice, societății civile și mediului de afaceri din centrul Transilvaniei.
Dezbaterile din cadrul evenimentului au avut ca punct de plecare parteneriatul încheiat între ADR Centru și Consiliul Județean Mureș pentru transferul și implementarea la nivel regional a unui model de dezvoltare a zonelor rurale, identificat in cadrul proiectului de cooperare interregională GRISI PLUS. Acest model de dezvoltare a zonelor rurale a fost împărtășit de Galway County Council din Irlanda și reprezintă o inițiativă menită să promoveze produsele și economia locală, oferind consumatorilor informații privind producătorii locali și localizarea geografică a acestora. În completarea prezentării rezultatelor proiectului GRISI PLUS, evenimentul a inclus intervențiile reprezentanților Fundației Mihai Eminescu Trust, Asociației Clusterelor din România, Fundației CIVITAS și Asociației Fructele Secuiești, care au realizat o trecere în revistă a câtorva inițiativele de dezvoltare rurală, implementate cu succes la nivel regional.
„Participarea ADR Centru în cadrul proiectul GRISI PLUS demonstrează preocuparea noastră constantă pentru abordarea procesului de dezvoltare regională în mod complet și echilibrat, acordând importanța cuvenită atât zonelor urbane cât și celor rurale. În cursul ultimilor doi ani, am contribuit alături de partenerii noștri internaționali la identificarea, împărtășirea și analiza unora dintre cele mai eficiente modele de îmbunătățire a atractivității zonelor rurale, existente la nivel European și ne bucurăm să putem afirma că am reușit să creăm premisele transferului la nivel regional a unuia dintre aceste modele. Un alt rezultat al acestui proces de cooperare internațională va consta în elaborarea unui Ghid de bune practici ce va oferii autorităților locale noi perspective și exemple de acțiuni concrete ce ar putea fi implementate cu ușurință la nivelul zonelor rurale din regiunea noastră” a declarat Simion Crețu, Director General al ADR Centru.
Proiectul ”GRISI PLUS – Geomatică și Soluții Informatice pentru Zonele Rurale” este coordonat de Camera de Comerț și industrie din Gers, Franța și implementat de un consorțiu format din 14 organizații partenere provenind din 11 State membre ale Uniunii Europene, printre care se numără și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Valoarea totală a proiectului este de peste 1,6 milioane Euro, Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru revenindu-i un buget de 84.830 Euro, din care 72.105 Euro reprezintă ajutor financiar nerambursabil din partea Comisiei Europene.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi