Actul de identitate, dreptul şi responsabilitatea fiecărui cetăţean
Cetăţenii oraşului Teiuş şi ai comunelor Galda de Jos, Mihalţ şi Stremţ, ale căror acte de identitate sunt expirate sau urmează să expire şi cei care au împlinit vârsta de 14 ani şi nu au solicitat încă obţinerea cărţii de identitate, sunt invitaţi să se prezinte în cel mai scurt timp la sediul Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Teiuş, pentru a solicita obţinerea actului de identitate valabil. În conformitate cu prevederile O.U.G 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români Art.13. alin. (7), „termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor”. „Pentru a răspunde prompt nevoilor populaţiei pe care o deservim, graţie sprijinului pe care îl avem din partea Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Alba, al Biroului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor Alba, al Primăriei şi Consiliului local al oraşului Teiuş, cărora dorim în mod deosebit să le mulţumim, termenul de eliberare al cărţilor de identitate la nivelul S.P.C.L.E.P Teiuş este de aproximativ 5 zile lucrătoare”, ne-a declarat inspector asistent Anca Maria Bota, din cadrul S.P.C.L.E.P Teiuş.
Trebuie precizat că programul de preluare cereri şi eliberare acte de identitate al S.P.C.L.E.P Teiuş este următorul: luni, miercuri şi joi, în intervalul orar 8:00-16:00, marţi 8:00-18:00, iar vineri 8:00-14:00, fiind accesibil tuturor cetăţenilor. Instituţia vine şi în sprijinul persoanele cărora starea de sănătate nu le permite deplasarea la sediul S.P.C.L.E.P Teiuş. „La solicitarea acestora sau a membrilor familiei, angajaţii unităţii se vor deplasa la domiciliul celor în cauză cu camera mobilă în vederea preluării cererii şi a imaginii pentru obţinerea actului de identitate”, a declarat doamna Anca Maria Bota.
Cei care doresc să obţină mai multe informaţii pot vizita site-ul Primăriei oraşului Teiuş, www. primariateius.ro sau suna la numărul de telefon 0258/851111. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 17 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri