Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

FOTO – Mihai Viteazul a murit pentru a doua dată, pe pietonala din Alba Iulia care-i poartă numele

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Spovedania lui Mihai Viteazul31

Banul Craiovei, Domn al Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Ţării Moldovei, Mihai Viteazul (1558 – 1601) a murit sâmbătă seara, pentru a doua oară, pe pietonala din Alba Iulia care îi poartă numele. La mijloc a fost vorba despre un scenariu scris de interpretul de muzică folk Florin Săsărman, el jucând rolul voievodului, la scenariu istoric – Spovedania lui Mihai Viteazul. 

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Voievodul s-a spovedit în faţa părintelui Ioan de la Prislop, a spus că în viaţa sa va duce mereu o luptă împotriva poporului păgân, crucea şi spada fiind însemnele de căpătâi în lupta pentru creştinătate şi pentru neam.

„Crucea mi-ai dăruit-o Sfinţia Ta şi la înscăunarea ca Mitropolit, iar spada aceasta am primit-o în numele lumii creştine, pe care m-am jurat să o apăr până la moarte! Crucea o voi lua cu mine, spada o las în grija sfinţiei tale, pentru că pe câmpul de bătălie mă lupt cu cea cu care i-am tăiat pe turci la Călugăreni”, a spus Mihai Viteazul, iar părintele Ioan de la Prislop i-a dat binecuvântarea.

În acea dimineaţă, principele şi domnitorul Mihai s-au întors la cortul din tabăra de lângă Turda, dar mai bine nu s-ar fi întors…

Acesta a fost de altfel un alt eveniment din cadrul celei de-a doua ediţii a Zilelor Cetăţii şi a Festivalului Roman Apulum la Alba Iulia.

[nggallery id=1575] 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră!

Bogdan Ilea

Publicat

în

Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră! Nicolae Furdui Iancu își aniversează 45 de ani de la începutul carierei sale, în seara de Paște, 5 mai, la TVR 1. Cântece, dansuri și multe surprize, atât pentru artist cât și pentru public urmează să fie prezentate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea