La Alba Iulia a luat fiinţă primul „Grup Suport pentru Bolnavii de Cancer”
Interviu cu coordonatorii grupului, Mădălina şi Paul
Este una din realităţile zilelor noastre, aceea că fiecare dintre noi cunoaşte personal sau a auzit de cineva bolnav de cancer. Este cu atât mai lăudabilă iniţiativa a doi tineri din Alba Iulia diagnosticaţi cu această maladie care, după tratamentul specific sunt bine, sănătoşi, şi-au reluat viaţa socială şi dacă îi vezi nu te poţi gândi că au avut vreodată ceva. Ei au dorit să împărtăşească şi celorlalţi din experienţa lor şi astfel au creat primul grup de suport pentru bolnavii de cancer din Alba Iulia. Vom încerca să aflăm de la Mădălina şi Paul, coordonatorii acestui proiect, care este scopul acestui grup de suport şi cui se adresează el:
“Totul a plecat de la nevoia pacientului de a lua contact direct cu persoane cu o poveste asemănătoare lui. În acele momente simţi că un cadru medical care te îmbărbătează nu valorează mare lucru, pentru că el nu ştie cum e să ai acea problemă. Că lor le este uşor să vorbească, tocmai pentru că nu au trecut printr-o experienţă similară. Şi noi am trăit astfel de frustrări şi ne-am bucurat când am stat de vorbă cu persoane care au depăşit cu bine atât diagnosticul, cât şi tratamentul.
Diagnosticul de neoplasm afectează întreaga familie (este o boală a întregii familii), aşadar grupul este deschis participării oricărui membru al familiei care necesită suport şi informaţii suplimentare. Dar obiectivul nostru principal este acela de a strânge cât mai mulţi pacienţi care trec acum prin această experienţă. Lor le este destinat acest grup de suport.
Menirea grupului este aceea de a crea un context plin de căldură şi siguranţă în care fiecare persoană să îşi exprime frământările şi gândurile, să schimbe informaţii utile şi experienţe relevante.”
– Cum vor decurge aceste întâlniri şi ce plănuiţi să discutaţi în cadrul acestora?
– În cadrul acestor întâlniri ne propunem să discutăm despre etapele pe care le parcurge un pacient la aflarea diagnosticului, cum ar fi: durerea, suferinţa, neputinţa, emoţiile, uneori nevoia de a brava, despre mecanismele adaptive pe care le poate dezvolta, despre a-şi “da permisiunea” să sufere şi să trăiască toate aceste etape care sunt fireşti într-o asemenea situaţie. Acest diagnostic modifică radical viaţa pacientului, poate duce la izolare socială, uneori la însingurare, pacientul nedorind să îşi încarce familia şi prietenii cu această suferinţă.
Ne propunem să încurajăm exprimarea acestor emoţii cât şi suportul psihologic oferit de către ceilalţi membri participanţi, prin schimbul de informaţii şi experienţă, lucru care duce la o creştere a gândurilor pozitive şi a speranţei de viaţă.
Vom încerca să ne descoperim împreună resursele interioare necesare pentru a gestiona cât mai bine perioada de tratament şi efectele acestuia, să capete încredere că poate fi curabil şi să conştientizeze cât de importantă este gândirea pozitivă, în sensul că resursele psihice sunt aproape la fel de importante ca tratamentul în sine.
Ne aşteptăm, pe de altă parte, la o rezistenţă cognitivă în a participa la un asemenea grup, iar ceea ce încercăm prin demararea acestui proiect este tocmai modificarea acestui mod de a privi lucrurile şi de a accepta ajutorul. Sigur că şi familia oferă suport, dar uneori se poate întâmpla ca acest subiect, tocmai pentru că este atât de sensibil, să devină tabu sau să existe discuţii selective vizavi de boală.
– Am înţeles de la voi că este prima iniţiativă în acest sens din municipiul nostru. Când va avea loc şi unde?
– După informaţiile noastre este într-adevăr prima iniţiativă de acest gen, de a aduna sub acelaşi acoperiş actuali şi foşti bolnavi de cancer. După câteva căutări am ajuns la Asociaţia Filantropia. Oamenii de aici au fost foarte deschişi şi amabili, ne-au pus la dispoziţie o sală în clădirea lor din strada B.P. Haşdeu nr. 15 A, în zona Cetate / Stadion, o clădire frumoasă între blocuri. Am planificat ca prima întâlnire să aibă loc acolo vineri, 11 aprilie, începând cu ora 18.00.
– Cum pot lua cei interesaţi legătura cu voi?
– Pentru că deja facebook-ul face parte din viaţa noastră şi a devenit un mijloc de comunicare foarte folosit, am creat şi noi o pagină unde ţinem aproape de cei interesaţi (facebook.com/GrupSuportCancerAB) sau prin email la [email protected].
– Vă mulţumesc şi vă doresc succes!
foto:arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918