Alexadru Pereș: ”Lui Călin Potor i-a reușit abia acum încercarea din 2010. Înscrierea în PSD este doar o etapă spre ieșirea sa din viața politică”
Cel mai ”fierbinte” subiect politic de la nivel local – înscrierea deputatului Călin Potor în PSD, a fost comentat oarecum superficial și evident ironic de senatorul Alexandru Pereș, în conferința de presă susținută vineri la Alba Iulia, care a dat de înțeles că pentru democrat-liberalii din județ nu a fost o surpriză.
Acesta a reamintit că în momentul în care fostul democrat-liberal a demisionat din PDL, în 2010, a ”bătut” tot la ușa social-democraților, însă atunci a fost refuzat și a trecut la PNL.
Senatorul Pereș este convins că ”mișcarea” făcută de Potor vizează câștigarea unei susțineri politice în alegerile locale din 2016 unde, cu siguranță, acesta va candida pentru Primăria Alba Iulia. De asemenea, liderul democrat-liberal a declarat că acesta este un câștig pentru PSD care nu a mai avut de multă vreme un candidat serios pentru fotoliul de primar din municipiul reședință de județ, dar că pentru fostul liberal ar putea însemna o etapă spre ieșirea sa din viața politică.
”Iată că domnul fost coleg al nostru, domnul deputat Călin Potor mai face un pas înspre stânga. De fapt așa a și vrut el, în august 2010, primul pas l-a făcut atunci în ideea de a da mâna cu Partidul Social Democrat. A fost în schimb refuzat, nu știu ce pe considerente, deși venea de la Putere și pleca spre Opoziție, și s-a regăsit ulterior în Partidul Național Liberal. Acum pare-se că s-au limpezit apele și i-a venit rândul domnului doctor și deputat Ioan Dîrzu să facă un pas și să culeagă o săgeată »otrăvicioasă« sau, dacă vreți, un trandafir care de data aceasta nu mai e portocaliu, și să-l aducă pe domnul Călin Potor în tabăra PSD-ului local. Am văzut declarațiile și, la urma urmei, și noi suntem obligați să examinăm puțin plaja politică. PSD-ul n-a avut niciodată un candidat la Primăria Alba Iulia care să-i pună probleme deosebite lui Mircea Hava. Bănuiesc că s-a considerat, și viitorul ne va arăta dacă am dreptate, că domnul Potor ar putea să fie un candidat al stângii pentru funcția de primar în Alba Iulia. Sigur, asta dacă »tinerii lupi« de acolo, în frunte cu domnul Jidveian, consideră că nu mai merită să se bată pentru o poziție așa de importantă în administrația locală. Vom vedea ce se va întâmpla. Este doar o etapă spre ieșirea din viața politică a deputatului, membru al PSD, domnul doctor Călin Potor”, a declarat Alexandru Pereș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident
FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident Un accident rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 23:25. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba în incident au fost implicate un număr de trei autoturisme. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe DN1, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 39 de minute
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi