Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Alba: Licitații de milioane de euro pentru închiderea a șapte gropi de gunoi și construirea a două stații de transfer

Bogdan Presecan

Publicat

în

groapa de gunoiConsiliul Județean Alba a lansat, în cadrul proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor”, procedura de achiziție publică pentru două contracte de lucrări: „Închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din mediul urban din județul Alba“ și  Construirea a două stații de transfer în judeţul Alba”.

Potrivit CJ Alba, “primul contract se referă la proiectarea și execuția lucrărilor de închidere a șapte depozite neconforme din mediul urban. Procedura se derulează pe șapte loturi și se referă la închiderea depozitelor de deșeuri din municipiile Alba Iulia, Blaj și Aiud, respectiv din orașele Abrud, Cîmpeni, Ocna Mureș și Cugir. Valoarea totală estimată a lucrărilor pe toate loturile este de 48.764.220 lei. Ședința de deschidere a ofertelor este programată pentru data de 7 aprilie 2014. Dintre cele șapte depozite, singurul care mai este în operare în prezent este cel din Alba Iulia, unde activitatea de depozitare va fi sistată în data de 16 iulie 2015. Lucrările de închidere vor consta, în principal, în izolarea depozitelor de deșeuri cu un strat protector cu o grosime de doi metri, care va include și trei membrane ce nu vor permite infiltrarea apei. Ulterior se va adăuga un strat de pământ fertil ce va fi cultivat cu iarbă, astfel încât, în final, zona va deveni parte integrantă a mediului înconjurător. Lucrările vor prespune și instalarea unor sisteme de colectare, respectiv ardere a gazului (la Alba Iulia, Aiud și Ocna Mureș) și de drenare a apei pluviale.

În cazul licitației privind construcția a două stații de transfer deșeuri la Blaj și Tărtăria, data limită de depunere a ofertelor este 20 martie 2014. Valoarea estimată a contractului este de 18.459.033 de lei fără TVA. În cadrul acestui contract sunt prevăzute lucrări pentru proiectarea și execuția a doua stații de transfer a deșeurilor, în Blaj – cu o capacitate de 15.000 t/an și Tărtăria – cu o capacitate de 33.044 t/an, cu termen de finalizare la 15 luni de la data atribuirii contractului. Stația din Blaj va deservi zona vestică a județului, în timp ce stația de la Tărtăria este destinată zonei de sud, care include și orașele Sebeș și Cugir. Câștigătorul contractului va construi două stații de transfer cu descărcare directă și compactare mobilă. După introducerea deșeurilor în containere se va realiza transferul acestora la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Galda de Jos.”

Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POS Mediu

Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba – informații generale

Consiliul Județean Alba implementează, până în octombrie 2015, proiectul “Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba”, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (POS Mediu). Valoarea totală este de 48.761.526 euro (212.015.115 lei), fără TVA. Valoarea eligibilă, conform POS Mediu, se ridică la 43.310.393 euro (188.313.589 lei). Suma care va fi cheltuită în final este mai mică având în vedere că, în urma licitațiilor, valoarea contractelor se reduce semnificativ în raport cu cea estimată inițial.

Scopul principal al proiectului este realizarea unui sistem integrat de management al deșeurilor și programul de investiții pentru județul Alba, care să asigure îndeplinirea obligațiilor legislative.

Colectarea separată a deșeurilor și sortarea deșeurilor reciclabile se va face astfel încât să fie atinse țintele de valorificare/reciclare prevăzute în legislație. Componentele principale ale proiectului sunt: implementarea colectării separate a deșeurilor municipale şi introducerea compostării individuale în mediul rural; construcţia a 2 staţii de transfer la Blaj (15,000 t/an) şi Tărtăria (33,044 t/an); construcţia unei staţii de sortare la Galda de Jos (43,000 t/an); construcţia unei staţii de tratare mecanico – biologică simplă la Galda de Jos (85,566 t/an); construcţia unui depozit de deşeuri în Galda de Jos (543,000 m3) – prima celulă. Întreaga investiție de la Galda de Jos este cuprinsă în cadrul unui Centru de management integrat al deșeurilor.

De asemenea, prin proiect vor fi închise și reabilitate ecologic șapte depozite urbane de deşeuri neconforme (în Abrud, Cîmpeni, Blaj, Cugir, Aiud, Ocna Mureş şi Alba Iulia). Prin proiect vor fi achiziţionate următoarele echipamente: 4.375 de containere cu capacitatea de 1.100 litri pentru colectarea separată a deşeurilor, respectiv 16.133 de unităţi de compostare individuală cu capacitatea de 220 litri. Se vor construi două Staţii de transfer a deşeurilor, una la Tartaria (33.000 t/an) care va deservi partea sudică a judeţului şi una la Blaj (15.000 t/an) care va deservi partea estică a judeţului. Staţiile de transfer vor fi cu compactare, asigurând atât transferul fracției uscate cât şi transferul fracției umede colectate separat.

Proiecteul părevede și construirea unei staţii de sortare şi a une instalaţii de tratare mecano-biologică la Galda de Jos. Staţia de sortare va avea o capacitate de 43.000 tone/an şi va asigura sortarea fracției uscate (deşeurilor de hârtie, deşeuri de plastic, deşeuri de metal şi deşeuri de sticlă) colectate separat de pe teritoriul localităţilor care nu sunt deservite de cele 3 staţii de sortare construite prin proiectele Phare CES, la Aiud, Abrud și Baia de Arieș. Rezidurile de la sortare vor fi transportate la depozitul conform de pe acelaşi amplasament. Tehnologia de sortare va fi manuală, utilizându-se magneţi pentru extragerea deşeurilor feroase. Instalaţia de tratare mecano-biologică va avea o capacitate de 85.566 tone/an şi va asigura tratarea fracției umede colectată separat în vederea reducerii cantităţii de deşeuri biodegradabile eliminate pe depozitul conform. Deşeurile tratate rezultate vor fi utilizate că material de acoperire, necesar la operarea depozitului de deşeuri de la Galda de Jos.

Depozitul de la Galda de Jos, cu o durata de viaţă de 21 de ani, va avea 2 celule şi un volum total de 1.926.000 mc (la calcularea volumului nu a fost luat în considerare şi nămolul). Prima celulă, care va fi construită cu finanţare POS, va avea o durata de viaţă de 5,3 ani şi un volum de 543.000 mc.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea