FOTO: Training de Personal Branding şi Public Speaking, derulate în cadrul Proiectului “Fii activ, fii implicat!” la UAB
Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră din Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, CICOC UAB, a organizat joi, 20 februarie 2013, între orele 9-12 în Aula Mare a Universității, o manifestare pentru elevi și studenți, divizată sub forma a două training-uri, respectiv: Personal Branding, susținută de către Iulia Guș, Specialist Marketing la Supremia Grup și Public Speaking, susținut de către drd. Denisa Cotîrlea, Specialist Marketing Supremia Grup. Sub privirile a 160 de elevi și student, trainerii au introdus auditoriul în lumea fascinantă a celor două domenii noi abordate. Evenimentul a fost deosebit de apreciat atât de către elevi, studenți, masteranzi, cât și de către cadrele didactice participante, remarcându-se printr-un grad înalt de interactivitate între auditoriu și traineri.
Manifestarea a fost organizată în cadrul proiectului ,,Fii activ, fii implicat!,, aflat la a doua ediție, în cadrul Activității nr.2 de Orientare și consiliere în carieră, derulat în parteneriat între Facultatea de Științe din Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (coordonator activitate: Lect. Dr. Larisa Dragolea), Colegiul Economic Dionisie Pop Marțian (coordonator activitate Prof. Dr. Ramona Cucea, Prof. Dr. Victoria Popa), Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” (coordonator activitate Prof. Dana Nicoară), Colegiul Tehnic Dorin Pavel (coordonator activitate Prof. Felicia Croitoru), Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia (coordonator activitate Prof. Adelina Morar), Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia (coordonator activitate Prof. Roxana Mureșan), Colegiul Tehnic Apulum (Coordonator activitate Prof. Dana Comșa).
Evenimentul s-a bucurat de sprijinul tuturor partenerilor implicați în proiect, Companiei Supremia Grup, Biroului IT și Biroului de Imagine și Marketing din Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
[nggallery id=1162]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi
24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi Din data de 24 aprilie până în 15 mai, sebeșenii dornici vor putea participa la vernisajul „Materie și Icoană”, organizat la Muzeul Municipal „Ioan Raica.” Se vor realiza mai multe ateliere pentru învățarea elevilor vechea tehnică […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 17 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană