Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Tractorist cu alcoolemie de 1,15 mg/l depistat în trafic de polițiștii din Sebeș

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În timp ce desfășurau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe strada Lucian Blaga din municipiul Sebeş, polițiștii rutieri l-au depistat, miercuri după-amiaza, pe P.M., de 39 de ani, din Văcăreşti, judeţul Dâmboviţa, în timp ce conducea un autotractor, fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de  1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipal Sebeş, unde i-au fost recoltată probă de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Cercetările sunt continuate faţă de P.M. sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin.1 din Codul Penal”, precizează reprezentantul IPJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

800.000 de lei daune către ANAF pentru 4 aparate de „păcănele” aflate ilegal într-un bar din Abrud

Unirea Ziarul

Publicat

în

800.000 de lei daune către ANAF pentru 4 aparate de „păcănele” aflate ilegal într-un bar din Abrud Bărbatul care a organizat într-un bar din orașul Abrud activităţi de jocuri de noroc, fără a deţine licenţă sau autorizaţie, a fost obligat, definitiv, să achite suma de 800.000 de lei la bugetul de stat. Singura modificare survenită […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea