Rămâi conectat

Cultură Educație

30 noiembrie 2010 – termen limită pentru scanarea carnetelor de muncă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Casa Judeţeană de Pensii Alba, în conformitate cu prevederile HG 1768/2005, desfăşoară activitatea de scanare a datelor din carnetele de muncă pentru perioadele de stagiu de cotizare anterioare datei de 1 aprilie 2001, în cazul persoanelor active din cadrul administraţiei publice locale, societăţi comerciale, regii autonome cu capital majoritar de stat, precum şi persoanelor fizice care au lucrat şi ale căror carnete de muncă sunt deţinute de către acestea. Potrivit declaraţiei directorului executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba, Nicolae Nartea, instituţia aduce în atenţia tuturor persoanelor fizice şi juridice ale căror carnete de muncă nu au parcurs procedura de scanare, indexare şi arhivare electronică următoarele: l data limită pentru prelucrarea carnetelor de muncă în vederea prelucrării a fost 30 septembrie 2010; l termenul limită pentru activitatea de scanare este 30 noiembrie 2010. Carnetele de muncă nu pot intra în procesul de scanare dacă nu au fost prelucrate. Pentru aceasta, persoanele interesate trebuie să contacteze de urgenţă Casa Judeţeană de Pensii Alba la telefon 0258/813092, interior 137, sau pe adresa de e-mail: marius. [email protected]. Persoanele deja pensionate cu orice fel de pensie nu fac obiectul scanării şi preluării carnetelor de muncă. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

FOTO | Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice Sebeș: Cine sunt autorii lucrărilor

Lucian Daramus

Publicat

în

Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice: Cine sunt autorii lucrărilor O expoziție specială de artă a fost deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș. Evenimentul a fost nu doar despre artă, ci și despre conexiuni între generații – un adevărat schimb de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale

Lucian Daramus

Publicat

în

Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale Consiliul Județean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al comunei Gârbova și cu Școala Gimnazială Gârbova, au inaugurat, miercuri, 30 aprilie 2025, Raftul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba în […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Festivalul Internațional de Umor, la Aiud: Expoziție de caricaturi, seară de teatru și oră de desen satiric

Ziarul Unirea

Publicat

în

Festivalul Internațional de Umor, la Aiud: Expoziție de caricaturi, seară de teatru și oră de desen satiric La Aiud s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână ediția a XXI-a a Festivalului Internațional de Umor, sub înaltul patronaj al maestrului Ștefan Popa Popa’s. Festivalul a fost deschis de „ora de desen satiric, caricatură”, un proiect cultural […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea