Marți, 11 februarie: Recurs în dosarul lui Silviu Bian, la Înalta Curte de Casație și Justiție
Pe rolul Înaltei curți de Casație și Justiție se află, marți, 11 februarie, primul termen din recursul formulat de Silviu Bian, fostul șef al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, în dosarul de corupție în care este implicat.
Bian a contestat sentința pronunțată de Curtea de Apel București, în luna iunie 2013, care l-a condamnat la 6 ani de închisoare cu executare și confiscarea sumelor de aproximativ 950.000 de lei şi 22.000 de euro.
Aceeași sentință a fost contestată și de Direcția Națională Anticorupție deoarece este vorba despre o reducere a pedepsei inițiale, aplicate după judecarea dosarului la Tribunalul București, care a pronunțat pentru Bian o condamnare la 9 ani de închisoare.
De asemenea, au formulat recurs și cei doi directori din cadrul ANOFM, Cristache Ristea şi Alexandra Maria Ţichindelean, judecaţi în acelaşi dosar şi condamnaţi la patru, respectiv doi ani ani de închisoare, pentru care au fost respinse apelurile.
Reamintim Silviu Bian a fost trimis în judecată în data de 9 noiembrie 2011, în stare de arest preventiv. El a fost reţinut în luna octombrie 2011, în urma unui flagrant, pentru luare de mită în formă continuată și a fost eliberarat provizoriu sub control judiciar după 4 luni.
Din Ordonanta de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
“În data de 17 septembrie 2011, inculpatul Bian Silviu, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Fortei de Munca, a primit suma de 22.000 euro și 19.000 lei de la funcționarii structurilor județene ale ANOFM. Banii au fost pretinși de către inculpatul Bian Silviu pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze 25% din costul proiectelor finanțate din fonduri ale Uniunii Europene și destinate dezvoltării resurselor umane, reprezentând cofinanțarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activității în cadrul proiectelor. De asemenea, această sumă, primită cu titlu de mită printr-un intermediar, reprezintă o parte din salariile funcționarilor respectivi pe luna august 2011. În mod similar, la data de 15 octombrie 2011, în același scop ca cel menționat mai sus, inculpatul Bian Silviu a primit de la aceiași funcționari, prin intermediar, suma de 82.000 lei, reprezentând o parte din retribuțiile aferente lunii septembrie 2011. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.
La data arestării Bian era vicepreședinte al PDL Alba care, luând imediat în discuție cazul, a hotărât excluderea sa din organizație iar Biroul Permanent Național al PDL a decis excluderea sa din partid.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pană GLOBALĂ după ce serviciile Microsoft au picat: Haos în bănci, spitale, aeroporturi și magazine
Pană GLOBALĂ după ce serviciile Microsoft au picat: Haos în bănci, spitale, aeroporturi și magazine Pană globală vineri, 19 iulie 2024, după ce Microsoft a anunțat o întrerupere a serviciilor care afectează aplicațiile sale Microsoft 365. Potrivit CNN și Sky News, întreprinderi din întreaga lume au fost afectate, printre care și companii aeriene, bănci și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Tradiţia fascinantă a Târgului de fete de pe Muntele Găina. Cum erau vândute fetele de măritat în secolul XIX în comunităţile din Munţii Apuseni