Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

Migraţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Astăzi este 1 octombrie, Ziua Internaţională a Vârstnicilor, cărora le urăm viaţă lungă şi sănătate, este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului de Sân (Dumnezeu să ne ferească!), dar este şi ziua în care se stabileşte valoarea cursului leu/euro în funcţie de care se vor calcula multe dintre facturile pentru utilităţi precum comunicaţiile prin telefonie mobilă, dar şi unele accize, preţuri ale carburanţilor etc. Deprecierea masivă a leului din ultimele zile este pusă de unii analişti economici pe seama acestui fapt şi mai puţin pe seama turbulenţelor economice şi financiare globale. Tot ei spun că ne putem aştepta, odată trecută data de 1 octombrie, la o apreciere a leului, chiar dacă ea nu va recupera în totalitate scăderea despre care făcurăm vorbire. Sperăm să aibă dreptate!
Anunţul făcut de Nokia privind încetarea activităţii la fabrica de la Jucu este cealaltă ştire care ţine capul de afiş al jurnalelor economice şi politice. În urmă cu patru ani, când Nokia părăsea situl de la Bochum (în Germania) în favoarea Clujului faptul era privit de comentatorii români ca unul firesc. Se explica decizia de atunci a Nokia prin forţa de muncă mai ieftină din România, prin existenţa unei pieţe de desfacere a telefoanelor ieftine în estul Europei şi deci prin eficientizarea activităţilor firmei. Între timp apetenţa est-europenilor pentru telefoanele inteligente a crescut, chiar dacă nu le-au crescut şi veniturile (dar ştim că cel puţin românii sunt fuduli şi este posibil să fie la fel şi ceilalţi) şi piaţa pe care Nokia o avea în urmă cu patru ani s-a redus dramatic. În schimb condiţii economice similare celor de atunci din Europa de est au apărut acum în Asia. Este firesc şi economic corect ca Nokia să dorească să-şi mute acolo activitatea, din aceleaşi motive pentru care în 2008 părăsea Germania în favoarea României.
Pornind de la mutarea Nokia, şi nu numai a ei, în Asia remarcăm un fapt interesant; producţia marilor firme se mută în est pentru costuri mai mici în primul rând cu forţa de muncă în timp ce o altă migraţie are loc dinspre est spre vest, cea a forţei de muncă, pentru salarii mai mari. Pare un paradox, nu-i aşa? această migraţie în dublu sens. Chiar şi în România care nu are o economie debordantă, numărul muncitorilor asiatici creşte de la an la an. De mii de ani sensul migraţiilor persoanelor este dinspre est spre vest, dar asta nu este o explicaţie valabilă a ceea ce va să se întâmple poate nu mâine sau poimâine, dar în orice caz într-un orizont de timp mediu. Ce vor munci miile, zecile de mii sau poate cu timpul sutele de mii de emigranţi în Europa dacă în Europa nu se va mai produce mare lucru? Vor putea ei să fie absorbiţi numai de zona serviciilor, a industriilor soft, a celei alimentare sau în turism? Situaţia este agravată de criza actuală din a cărei pricină lipsesc şi analizele şi sintezele urmate de predicţii economice pe termen lung. Întrebarea însă persistă. Sau poate că în câteva zeci de ani, după ce bogaţii Europei vor deveni mai bogaţi şi mai puţini, iar săracii mai săraci şi mai mulţi va exista o inversare a migraţiei persoanelor, dar şi a capacităţilor de producţie. Asta în cazul fericit când migraţia va avea tot un dublu sens! Pentru că există şi varianta înfricoşătoare a unei Europe care îşi va pierde definitiv puterea economică, pierzându-şi astfel şi influenţa şi importanţa pe care mii de ani a avut-o asupra evoluţiei omenirii. Poate că liderii Uniunii Europene ar trebui să privească lucrurile şi din această perspectivă şi să decidă în consecinţă. Dar până să gândească ei, să judece şi liderii noştri naţionali care mai degrabă decât să plângă după capitalul străin, să facă sluj în faţa marilor firme care, iată, te lasă cu buzele umflate când te aştepţi mai puţin, mai bine ar încuraja mai mult capitalul autohton.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea