Rămâi conectat

Curier Județean

Accident rutier la Petrești – autoturism răsturnat lângă drum

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată duminică  după-amiază, cu privire la faptul că pe DN 67 C, în afara localității Petrești, un autoturism s-a răsturnat pe marginea drumului.

Din primele cercetări efectuate de echipa deplasaţă la faţa locului, a rezultat că F.D.I., de 24 de ani, din comuna Săsciori, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Săsciori – Sebeş, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra autoturismului şi a ieşit în afara carosabilului.

În urma accidentului un bărbat în vârstă de 46 de ani, pasager pe bancheta din sparte a autoturismului, a suferit leziuni la cap şi a fost transportat la spitalul din Sebeş de unde a fost transferat la spitalul din Alba Iulia pentru investigaţii de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a evidenţiat faptul că în momentul producerii accidentului nu era sub influenţa alcoolului.

FOTO: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Doliu la Consiliul Județean Alba: Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani

Bera Larisa

Publicat

în

Doliu la Consiliul Județean Alba: Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani Este doliu la Consiliul Județean Alba. Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani. Citește și: Mesaje de condoleanțe „Draga noastră colegă, Camelia Lazăr, ne-a părăsit astăzi de dimineaţă, la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea