FOTO: Distracţie pe pârtia Vârtop de la Arieşeni înainte de intrarea în noul an
Mii de persoane au ales să petreacă noaptea dintre ani în staţiunea Arieşeni din judeţul Alba, iar cu câteva ore înaintea intrării în noul an aceştia profită de zăpadă şi practică sporturile specifice iernii, pe pârtia Vârtop.
Doar câteva ore ne mai despart de 2014, iar tinerii au luat cu asalt cabanele din zona staţiunii Arieşeni, pentru a petrece zilele care leagă vechiul de noul an. În această după-masă sute de persoane profitau din plin de soarele montan, de produsele tradiţionale, de sporturile de iarnă, dar şi de un vin fiert la poalele pârtiei Vârtop.
Arieșeni este o stațiune turistică de interes local. În sezonul de iarnă, atracția principală sunt pârtiile de schi de la Vârtop, două dotate cu teleschi şi una dotata cu telescaun. Vara, obiectivele turistice din localitate și din apropiere sunt: Ghețarul Vârtop, Peștera Coiba Mare, Vârful Bihorul, Vârful Piatra Grăitoare, Vârful Taul Mare, Cascada Buciniș, Cascada Vârciorog, Muzeul Patrahaitești, Groapa Ruginoasa, Ghețarul Scărișoara, Cetățile Ponorului, Izbucul Tăuz, Peștera Poarta lui Ionele şi altele.
FOTO: Alexandra MATEŞ
[nggallery id=967]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în 2 februarie 2025, în toate regiunile din România: Temperaturi specifice lunii martie, la mijlocul iernii. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în 2 februarie 2025, în toate regiunile din România: Temperaturi specifice lunii martie, la mijlocul iernii. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni Vremea va fi caldă în următoarele zile, iar în unele zone temperaturile vor depăși media multianuală, anunță meteorologii în prognoza pentru următoarele două săptămâni publicată […]