Cei nouă inculpaţi din dosarul pensionărilor ilegale rămân după gratii
Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au respins ca nefondate recursurile la măsura arestării pronunţată de Tribunalul Alba în cazul celor nouă persoane reţinute săptămâna trecută de procurorii DIICOT şi acuzate că falsificau acte pentru întocmirea dosarelor de pensii. Este vorba despre Constantin Toma (unul dintre liderii grupării), Cosmin Marian Toma, Vasile Toma, Ionel Toma, Vasile Dacian Pop, Marcela Alexandrina Pop, Gabriela Coman, Sabin Coasian şi Viorica Călin (angajată a Casei Judeţene de Pensii Alba) pe numele cărora au fost emise mandate de arest preventiv pentru 29 de zile, respectiv de 30 de zile pentru Constantin Toma, inculpatul lipsă iniţial şi arestat ulterior emiterii mandatului de arestare. Inculpaţii sunt acuzaţi că fac parte dintr-o grupare infracţională nestructurată care a acţionat în ultimii ani în principal pe raza judeţului Alba, dar şi pe raza judeţelor Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Maramureş, şi a municipiului Bucureşti, în scopul săvârşirii unor infracţiunii de înşelăciune, pentru a obţine venituri ilicite, pentru ei şi pentru alte persoane, din pensionarea frauduloasă a unor persoane şi procurarea unor documente de studii false. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia de marţi, 27 septembrie, este definitivă, astfel încât cei 9 inculpaţi vor fi cercetaţi în continuare în stare de arest preventiv. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Repartitoarele pentru căldură, obligatorii de la 1 ianuarie 2025 pentru toți românii: Cât costă instalarea
Repartitoarele pentru căldură, obligatorii de la 1 ianuarie 2025 pentru toți românii: Cât costă instalarea Repartitoarelor pentru căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025 pentru toți românii, conform legii. Instalarea unui dispozitiv costă aproximativ 200 de lei. Liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Gabriel Andronache, arată faptul că liberalii vor depune un proiect […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 24 de ore
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan