Turbulenţe
Analiştii economici anunţă cu maxim pesimism o nouă criză (spun unii), sau o nouă etapă a crizei celei vechi (spun alţii). Indiferent cum o numesc, cert este că toţi sunt de acord asupra unui lucru: ne aşteaptă noi turbulenţe economice cu cauze multiple, de la aruncarea în cârca statelor a datoriilor băncilor ceea ce a generat criza datoriilor suverane a cărei primă victimă este Grecia, până la suspiciunea, exprimată de unii analişti europeni şi confirmată printre rânduri chiar de preşedintele Obama, că Statele Unite ale Americii sunt cumva supărate că băncile europene au reuşit să nu se lase „cotropite” de marile bănci americane. De aceea economiştii şi politicienii americani acuză Europa, mai ales deciziile incomplete şi şovăitoare ale liderilor Uniunii Europene, că ar fi la baza apariţiei noilor pericole economice ce ne pândesc. Uităm oare atât de uşor că băncile americane sunt cele care au inventat şi exportat produsul toxic „subprime” cel care a declanşat criza financiară în anul 2007?
Sigur că politicienii europeni nu au fost fermi, poate nici nu au bănuit ce avea să vină după decizia de a duce la datoria publică a statelor o mare parte a datoriilor băncilor europene care s-au lăsat fascinate de produsele toxice ale băncilor americane. Asta ne arată fie slaba pregătire, fie lipsa curajului, fie lipsa viziunii pe termen lung sau chiar calcule politice mărunte. Mai arată şi o viziune a inacţiunii pe principiul „să vedem ce-o să se întâmple”. Nouă, românilor, toate acestea ne arată că politicienii lor nu sunt, aşa cum am crezut, cum am fost intoxicaţi să credem, mult mai breji decât ai noştri. Doar că ce fac politicienii noştri ştim mai bine şi ne putem indigna mai profund. În Uniunea Europeană extinsă şi afectată de criză principiul acţiunii comune sau cel al tratării egale a tuturor membrilor nu mai este de actualitate. Se vorbeşte de o Uniune Europeană cu două sau trei viteze invocându-se în argumentarea acestei idei discrepanţele în dezvoltare. Evident că ele există, dar este la fel de sigur că statele nou primite în uniune printre care şi România nu sunt ajutate chiar cu toată inima. Să vedem doar Politica Agricolă Comună care oferă, de exemplu, posibilitatea acordării unor subvenţii mult mai mari agricultorilor vest-europeni decât primesc cei români. Normal că în aceste condiţii produsele agricole din vest sunt mai competitive şi ne-au invadat, fapt care a avut o contribuţie însemnată la dezastrul agriculturii noastre. Noroc că acum se discută despre o nouă formulă a PAC, sperăm mai favorabilă statelor cu o economie emergentă. Dublul standard se aplică şi în cazul recent discutat şi disputat al admiterii noastre în spaţiul Schengen. Criteriul Schengen este un criteriu pur tehnic, complet diferit de criteriul Justiţie şi Afaceri Interne. Tehnic, României nu i se poate reproşa nimic, deci am îndeplinit criteriul. Cele ce ni se reproşează: corupţia şi funcţionarea defectuoasă a justiţiei ţin de criteriul JAI. Ele nu ar trebui amestecate, dar sunt, şi uite aşa suntem în continuare controlaţi la frontieră. Măsura de retorsiune a controlării de către vameşii români a tirurilor cu flori din Olanda perfect legală a fost vehement criticată de chiar cei care au determinat-o. Păcat că nu sunt controlate la fel de abitir toate tirurile care aduc marfă în România pentru a le demonstra vesteuropenilor că nu suntem de acord să fim doar piaţa lor de desfacere. Da, dar pentru asta trebuie şi noi să avem politicieni fermi şi stăpâni pe propriile decizii. Din nefericire nu-i avem şi nici nu i-am avut în niciun partid! De aceea suntem acum în situaţia de a fi preşul Europei. Aşa ne găseşte noul val de turbulenţe economice.
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi