Restanţe de 350 de milioane de lei vechi la plata medicilor de familie
La începutul lunii august scriam un material în care atrăgeam atenţia asupra situaţiei financiare, în care se află cele trei centre de permanenţă de la noi din judeţ, adică restanţele la plata medicilor şi asistentelor înregistrate la momentul respectiv. Este vorba de centrele din Ocna Mureş, Baia de Arieş şi Zlatna, localităţi unde Ministerul Sănătăţii a pus lacăt pe unităţile sanitare, lăsând astfel populaţia fără servicii medicale. Centrele de permanenţă au fost înfiinţate, prin hotărârea consiliilor locale şi prin dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică Alba, tocmai pentru a suplini, în oarecare măsură, închiderea spitalelor. În aceste centre îşi desfăşoară activitatea 32 de medici de familie: Ocna Mureş – 16 medici, Baia de Arieş şi Zlatna, câte 8 medici. Aceştia sunt plătiţi în funcţie de orele pe care le prestează, orarul fiind între 15.00 – 8.00. Concret, cele 32 de cadre medicale asigură continuitatea asistenţei medicale în afara programului de lucru şi în zilele de sărbători legale. Din păcate situaţia financiară din luna august nu s-a schimbat cu mult în sensul că restanţe încă există. Trebuie precizat că banii pe care medicii de familie trebuie să îi primească vin de la Ministerul Sănătăţii şi ajung la Casa de Asigurări de Sănătate Alba, special pentru plata acestora. Din nefericire se pare că aceste centre de permanenţă fie sunt uitate de cei de la Sănătate, fie sunt puse undeva la coada listei când vine vorba de bani. Până la urmă medicii îşi vor lua banii, asta cu siguranţă, însă oare cât de motivaţi sunt ei să trateze bolnavii când ştiu că mai au de aşteptat până la primirea sumelor ce li se cuvin? Conform informaţiilor primite de la Casa de Asigurări de Sănătate Alba, din restanţele despre care aminteam în luna august s-a plătit suma de 45.700 de lei şi mai sunt de achitat aproximativ 35.000 de lei pentru a se ajunge cu plata la zi. Primarii celor trei localităţi cunosc situaţia şi fiecare dintre ei speră că această problemă va fi remediată, iar Ministerul Sănătăţii se va achita de datorii. „E alarmant şi anormal ce se întâmplă. Aceste centre mult trâmbiţate au fost cu greu consituite şi acum nu se asigură buna lor funcţionare”, ne-a menţionat Gheorghe Bora, edilul şef din Baia de Arieş. În toate cele trei localităţi medicii şi asistentele de la centrele de permanenţă sunt nemulţumiţi, ba mai mult, la Zlatna şi Baia de Arieş, aceştia ameninţă că îşi vor întrerupe activitatea. Situaţia nu e deloc roz dacă ne gândim că aceste centre sunt singurele unităţi din aceste zone unde oamenii, contribuabilii pot să se trateze. Să sperăm că reprezenanţii Ministerului Sănătăţii vor face plăţile cât mai curând… (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO VIDEO: Liviu Vârciu alături de Garda Apulum și Dacii din Cugir în Cetatea Alba Carolina. Filmări pentru continuarea filmului „Zăpadă, Ceai și Dragoste”, la Alba Iulia
FOTO VIDEO: Liviu Vârciu alături de Garda Apulum și Dacii din Cugir în Cetatea Alba Carolina. Filmări pentru continuarea filmului „Zăpadă, Ceai și Dragoste”, la Alba Iulia Filmările pentru continuarea proiectului de suflet a lui Liviu Vârciu, „Zăpadă, Ceai și Dragoste”, au început vineri, în Cetatea Alba Carolina. Prezenți la filmări au fost, pe lângă […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF