Rămâi conectat

Sport

Victorie de final de tur: Sănătatea Cluj – Metalurgistul Cugir 0-1 (0-0) *Echipa lui Opric a terminat pe locul secund!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a fost pentru o zi noul lider al Seriei a 5-a din Liga a 3-a, după victoria obţinută în etapa a 15-a, ultima a turului, în deplasare cu Sănătatea Cluj, scor 1-0 (0-0), gol marcat de Şt. Radu (55), – fundaş aflat la prima reuşită stagională (la un corner executat de Itu). Cu 27 de puncte, nou-promovata de sub Drăgana a preluat şefia seriei până sâmbătă când Naţional Sebiş a învins la Jucu, sccor 2-1. În Alba este la modă sloganul „Faceţi loc, faceţi loc, Cugirul este pe primul loc”.

*Opric a scris istorie

Scorul putea fi mai concludent, adversarul nu ne-a pus mari probleme. Am ţinut un moment de reculegere, am jucat cu banderole negre şi băieţii au vrut să învingă pentru a dedica reuşita colegului lor Trăşcan. Sincer, nu mă gândeam la un asemenea parcurs, dar dacă eşti serios şi munceşti, rezultatele nu pot lipsi. Nu nu vorbim de promovare, trăim momentul, unul fericit pentru Cugir. Ca să discutăm de accederea în Liga a 2-a, e nevoie de foarte multe aspecte. Deocamdată suntem mulţumiţi că suntem acolo sus, unde sincer, nu ne gândeam că vom ajunge la jumătatea campionatului„, a declarat antrenorul Marius Opric. Tehnicianul a preluat Metalurgistul în vară, cu puţin timp înainte de startul sezonului şi a realizat un parcurs remarcabil cu nou-promovata debutantă în Liga a 3-a. În minutul 61, Perde (Sănătatea) a fost eliminat. „Am jucat mai bine în 10 decât 11, în ansamblu vorbind, am pierdut singuri meciul. Am luat gol la fază fixă, am avut două goluri anulate, am primit şi un cartonaş roşu. Se pare că vom ajunge în play-out. Am rămas cu un gust amar, am pierdut iar cu 1-o, ca şi în tur”, a afirmat Marius Semeniuc.

*Dedicaţie pentru Trăşcan

Unica reprezentantă a judeţului în fotbalul adevărat va avea o iarnă de poveste, după un an 2013 ce va intra în istoria Cugirului, ce are şanse reale de promovare în Liga a 2-a.Am câştigat fără niciun dubiu, am mai avut şi alte două bare, prin Şuteu şi Negură. Îi dedicăm aceste trei puncte lui Marian Trăşcan, care a trecut prin momente cumplite, conducându-şi tatăl pe ultimul drum când noi jucam cu Sănătatea. Ne bucurăm că suntem pe primul loc, e o clasare neaşteptată şi pentru noi, dar cred că o clasare meritorie. Vrem să rămânem în continuare modeşti, concentraţi, iar dacă va fi să fie promovare, nu o să ne dăm deoparte. Trebuie să mulţumim celor 30 de suporteri prezenţi la Cluj, dar şi fanilor care au fost alături de noi cu sufletul, a apreciat Dan Popa, vicepreşedintele Cugirului.

*Tur de poveste

Un rezultat pozitiv care duce la 5 seria invincibilă a echipei de sub Drăgana, formaţia lui Opric având un excelent final de sezon şi în ansamblu un tur demn de pus în ramă. Cu plus 9 în ierarhia adevărului şi cel mai bun atac al seriei, conjudeţenii au în efectiv şi pe golgheterul Cîrstean, ce a punctat de 13 ori. Metalurgistul Cugir a strâns 27 de puncte şi are cu unul mai mult decât Naţional Sebiş, ce joacă sâmbătă la Jucu, arădenii fiind detronaţi pentru 24 de ore din fotoliul de lider. Şoimii Pâncota a acumulat 26 de puncte şi se poziţionează pe locul al treilea.

Au evoluat echipele: *Sănătatea: Biliga – D. Bucur (83, Nicula), Perde, Şooş, Sărmăşan, M. Pop (75, Al. Pop), Văidean, Luca, Horgoş (54, Boşca), Gaşpar (72, Kelemen), Ceaca; rezerve Todoran – Şimon.

Metalurgistul: Tiut – Al. Man (75, Oniga), Şt. Radu, I. Buta, M. Neagu – Negură, Şuvaina – Tăban, Itu (83, Ispas), Şuteu (78, G. Goronea) – Cîrstean (71, A. Cîmpean); rezerve Lăncrănjan – Iovănescu, Oniche.

Rezultatele rundei: Unirea Dej – FC Arieşul Turda 1-2

R. Romario (74) / Ionescu (65), Vigariu (76)

FCM Baia Mare – FC Zalău 5-1

M. Deac (8, 30), V. Pop (22, 39), A. Moldovan (90+3) / Sabou (50)

Şoimii Pâncota – CS Ineu 1-0

Lengyel (85)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Corvinul Hunedoara – HNK Rijeka 0-0, în turul secund preliminar din Europa League | Divizionara secundă, remiză cu vicecampioana Croației

Dan HENEGAR

Publicat

în

Divizionara secundă Corvinul Hunedoara a reușit o remiză albă, la Sibiu, cu HNK Rijeka, vicecampioana Croației, în prima manșă din turul secund preliminar din Europa League. Hunedorenii au avut alături aproape 8000 de fani care s-au bucurat de un nou rezultat notabil al elevilor lui Florin Maxim, chiar dacă bătălia pentru calificare este crâncenă și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea