Premieră la IPJ Alba: Conferință de presă organizată de BCCO Alba Iulia
Noul șef al BCCO Alba Iulia, comisarul Gabriel Florescu a organizat astăzi o conferință de presă la sediul IPJ Alba, alături de procurorul șef al DIICOT Alba – Ioan Mureșan. Motivul oficial a fost mediatizarea cazului lui Marius Florin Mihălțan, arestat săptămâna trecută pentru trafic de droguri, însă neoficial, întreaga conferință de presă a avut ca temă buna colaborare care se desfășoară în prezent între cele două servicii angrenate în lupta pentru combaterea crimei organizate din județele Alba, Hunedoara și Sibiu.
Comisarul Florescu a dat asigurări că și în cadrul BCCO Alba lucrurile decurg normal iar polițiștii din subordine nu au fost afectați în munca lor de schimbările produse la nivelul conducerii: ”Toate cadrele BCCOA Alba Iulia lucrează la capacitate maximă și probabil că veți vedea, cu sprijinul domnilor procurori, că vor urma și alte acțiuni de amploare”, a spus acesta.
Referitor la faptul că o parte dintre ofițeri și-au exprimat public susținerea pentru fostul lor șef, Traian Berbeceanu, șeful interimar al BCCO a declarat: ”Este opinia lor, este firesc, ne-am câștigat la Revoluție un drept la opinie. Fiecare are dreptul să-și exprime opinia ca persoană fizică, nu în numele instituției și nici ca lucrător al Brigăzii. Dar știu că de când am venit eu lucrătorii mei nu și-au mai exprimat această părere în mod public, pentru că totuși, au un statut. Au ales calea de a aștepta și ei, deși într-o oarecare măsură au participat în sală la diferite ședințe ale instanțelor, dar fără a face afirmații și fără a se manifesta sub o formă sau alta (…) Nu pentru că le-am interzis, dimpotrivă, le-am explicat că există un cod deontologic al polițistului și că el trebuie să se comporte ca atare”.
În ceea ce privește ”Cazul Berbeceanu” cei doi oficiali au fost reținuți în declarații, limitându-se să precizeze că este vorba despre un dosar aflat în cercetare la DIICOT – structura centrală, iar până la finalizarea lui și stabilirea unor eventuale vinovății în justiție nu pot face comentarii.
Comisarul Florescu a precizat, însă, că îl cunoaște pe Traian Berbeceanu, că a susținut în anul 2005 un examen împreună cu el iar de atunci s-au întâlnit la anumite convocări unde a observat că acesta era foarte implicat în munca pe care o face, deoarece întotdeauna pleca mai repede, pentru a participa la diferite acțiuni.
La rândul său, procurorul Ioan Mureșan a refuzat să comenteze pe marginea acuzațiilor pe care i le-a adus Berbeceanu: ”Ele sunt verificate de cadrele din Inspecția CSM-ului. Nu suntem îndrituiți să facem comentarii. Fiecare instituție a statului trebuie să-și facă datoria”.
Legat de colaborarea cu BCCO Alba Iulia, șeful DIICOT Alba a declarat: ”Avem o colaborare foarte bună. Consider că BCCO este instituția statului cu care DIICOT trebuie să colaboreze, lucru care s-a întâmplat și până acum. În prezent se lucrează foarte bine și mult mai bine și veți vedea că vor fi rezultate. Este un mesaj și pentru cetățeni care trebuie să înțeleagă că noi ne facem datoria și că nu există nicio fractură între instituțiile statului”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut vineri, 20 decembrie 2024, pe o stradă din municipiul Aiud, în jurul orei 19:30. Potrivit primelor informații transmise de IPJ Alba un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 28 de minute
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 15 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri