ȘTIREA TA: Solicitări de la albaiulieni pentru administrația locală
Cititorii publicației ziarulunirea.ro și-au făcut un obicei ca prin intermediul nostru să transmită solicitări sau propuneri către administrația locală din Alba Iulia. De această dată mesajele vizează adoptarea unor reglementări privind circulația rutieră din municipiu:
”După reabilitările din orașul de jos (foarte bine-venite) au dispărut niște indicatoare rutiere care fluidizau circulația. De exemplu, str. Lucian Blaga și Basarabiei erau cu sens unic, acum nu. Deoarece se parchează pe o bandă, cea care rămâne liberă e improprie pentru circulația pe ambele sensuri. Va rog ajutați să se reglementeze cât mai urgent!”.
În același registru se înscrie și cel de-al doilea mesaj primit la secțiunea ”ȘTIREA TA”: ”De ce se permite circulația căruțelor în oraș? Încurcă circulația, caii au reacții neprevăzute, șoseaua e cu excremente de cal; iar din cate am observat și auzit unele dintre aceste căruțe sunt folosite la furat de fier vechi, inclusiv capace de canal, la transport de moloz sau gunoie duse pa malul Mureșului, Ampoiului sau locuri virane iar căruțașii, de multe ori „amețiți” răspund agresiv dacă li se atrage atenția”.
––––––––––––––
Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, completează formularul de la pagina ”ȘTIREA TA” iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine. (Atenție, sunt luate în considerare numai mail-urile cu date de contact reale!)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea Ta
VIDEO ȘTIREA TA: Alarmă de incendiu în Carolina Mall din Alba Iulia. Zeci de oameni au fost evacuați
Alarmă de incendiu în Carolina Mall din Alba Iulia. Zeci de oameni au fost evacuați Clienţii din centrul comercial Carolina Mall din Alba Iulia au fost evacuaţi, joi seara, după ce alarmele de incendiu s-au declanşat. Citește și: UPDATE FOTO INCENDIU în Alba Iulia: O mașină a luat foc pe Bulevardul Transilvaniei Imaginile au fost […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului