Simodor Grup aduce în Alba tehnologia centralelor termice Fondital
Recent, Simodor Grup, principal jucător al industriei termotehnice din judeţul Alba, a încheiat un parteneriat cu producătorul italian Fondital, renumit la nivel mondial pentru producţia de radiatoare din aluminiu, centrale termice şi convectoare pe combustibil gazos. Acest parteneriat a luat naştere deopotrivă din dorinţa de a aduce mereu inovaţii pe piaţa echipamentelor termice şi sanitare, cât şi de a veni în întâmpinarea solicitărilor şi nevoilor de confort ale clienţilor Simodor Grup.
Prin acest parteneriat cu Fondital, portofoliul Simodor Grup s-a îmbogăţit cu o gamă variată de centrale murale (în condensare sau standard) şi de pardoseală, radiatoare din aluminiu turnat sub presiune, radiatoare din aluminiu extrudat, radiatoare electrice sau de design, convectoare pe gaz. Fondital încorporează în gama sa produse de calitate superioară şi se adresează consumatorilor care au aşteptări înalte de la produsele pe care le achiziţionează. Radiatoarele din aluminiu Fondital se diferenţiază prin multiple soluţii patentate menite să îmbunătăţească considerabil gradul de confort şi randamentul încălzirii. Calitatea materiei prime este de excepţie, designul produselor este modern şi elegant.
Modelele principale: Itaca, Antea şi Panarea – din gama de centrale termice Fondital au o garanţie de 3 ani şi acoperă o plajă extinsă de nevoi de confort, asigurând încălzirea spaţiilor şi prepararea apei calde menajere atât în clădiri cu destinaţie rezidenţială, cât şi comercial-industriale.
„În cadrul industriei termotehnice mondiale există o preocupare continuă de a dezvolta noi produse şi tehnologii, care să asigure un consum redus de energie şi un plus de confort utilizatorilor de sisteme de încălzire individuale. Simodor Grup este implicat activ în procesul de aliniere la tendinţele mondiale de profil şi receptiv la nevoile şi necesităţile de confort termic existente pe piaţa românească. Electronica de ultimă generaţie, designul inteligent, confortul maxim şi eficienţa înaltă sunt beneficiile cele mai importante pe care le oferă centralele termice Fondital”, a declarat Milian Nicu Lupean, Director General al Simodor Grup.
La nivel regional, Simodor Grup asigură atât comercializarea de echipamente termotehnice marca Fondital cât şi operaţiile de punere în funcţiune, autorizarea funcţionării, verificări tehnice periodice şi service în garanţie şi post-garanţie cu piese de schimb originale de la producător.
Despre Simodor Grup
Simodor Grup este liderul soluţiilor termice din Alba, cu operaţiuni în Cluj, Mureş şi Sibiu. Cu o experienţă de 15 ani în domeniu, Simodor a evoluat într-un grup de companii de anvergură şi performanţă, capabile să ofere astăzi servicii şi produse complexe: soluţii moderne pentru încălzirea şi răcirea spaţiilor, proiectarea şi execuţia instalaţiilor de gaz, sanitare şi electrice, lucrări de infrastructură rutieră şi reţele de apă-canal, construcţii civile şi industriale, consultanţă de specialitate şi certificare energetică a clădirilor. Compania are în parcul de service peste 18.000 de centrale termice cărora le asigură mentenanţă, verificări tehnice periodice, service în garanţie şi post-garanţie – 24 ore din 24, 7 zile din 7, fiind Centru de Excelenţă în Service certificat de Baxi România, pentru mărcile de centrale termice BAXI, WESTEN şi ROCA. www.simodorgrup.ro
Despre Fondital
Fondital s-a născut în anul 1970, din spiritul inovativ al lui Silvestro Niboli, părintele grupului cu acelaşi nume, care însumează astăzi 2500 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 720 milioane de euro. Produsele Fondital sunt “100% made in Italy”, activitatea de producţie având loc exclusiv în fabricile proprii din Brescia. Fondital s-a impus ca producător de renume mondial, prin calitate şi inovaţie, înregistrând o producţie anuală de circa 24 milioane de elemenţi de radiatoare din aluminiu. În anul 2004, Fondital a demarat producţia de centrale termice şi convectoare (cu funcţionare pe gaz) într-o fabrică nouă, de 45.000 mp, oferind astăzi o gamă extinsă de modele. Bugetul alocat anual pentru investiţii în cercetare şi dezvoltare depăşeşte 20 milioane de euro. Aceste investiţii conferă tuturor produselor Fondital un înalt nivel tehnico-calitativ şi garantează utilizatorilor un plus de funcţionalitate şi confort.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 29 de minute
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi