Primăria premiază cu 8000 de lei cele mai frumoase standuri agricole
Duminică, 18 septembrie, de la ora 10.00, în Piaţa Mare Agroalimentară va avea loc cea de a XI-a ediţie a manifestării „Bogăţiile toamnei”, unde Primăria Blaj îi aşteaptă pe producătorii agricoli din zona municipiului să îşi etaleze recolta anului 2011 pe standurile ce vor fi amenajate în acest scop. În jurul orei 12.00, producătorii agricoli cu cele mai reuşite standuri de prezentare, dar care au şi o prezenţă activă în Piaţa Agroalimentară vor primi premii în valoare totală de 8000 de lei, până acum fiind înscrişi în concurs 38 de fermieri din Blaj şi împrejurimi. Manifestarea organizată de Primăria Blaj va mai cuprinde un spectacol folcloric şi tradiţionalele degustări de must şi vin.
Pe scena amplasată în aer liber vor urca printre, alţii grupul folcloric „Doina Blajului” cu soliştii Reta Rus, Ina Todoran, Dorin Pintea şi Nicu Stângaciu, grupul folcloric „Obârşia” Blaj şi ansamblul „Augustin Bena” Alba.
„Producătorii agricoli se laudă cu o recoltă bogată în acest an, iar eu sper ca preţurile practicate de aceştia să fie unele atractive. În plus, atmosfera va fi una de sărbătoare. Toate acestea sunt argumente pe care mă bazez pentru a petrece o zi deosebită cu ocazia evenimentului tradiţional al toamnei, la Blaj”, a declarat primarul Blajului, Gheorghe Rotar.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE | ACCIDENT rutier la Valea Lupșii: O persoană rănită după ce o mașină s-a răsturnat în afara carosabilului
ACCIDENT rutier la Valea Lupșii: O persoană rănită după ce o mașină s-a răsturnat în afara carosabilului Un accident rutier a avut loc duminică seara, în jurul orei 19.50, la Valea Lupșii. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului. Citește și: UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier MORTAL pe DN 1: Un adolescent de 18 ani […]