eTwinning – Liceul Teoretic Teiuș colaborează cu patru şcoli din Europa în cadrul proiectului “Let’s be friends”
Liceul Teoretic Teiuş, împreună cu alte patru şcoli din Europa, colaborează în cadrul unui proiect european tip eTwinning (înfrăţire online între şcoli). Proiectul se numeşte Let”s be friends, iar elevii din cele cinci ţări vor încerca să se cunoască reciproc abordând diverse teme, vor fi antrenați să practice limba engleză în mod autentic și distractiv în afara sălii de clasă, vor cunoaşte şi vor intra în contact cu alte culturi europene.
Proiectul se va implementa pe parcursul anului şcolar 2013 – 2014, la clasele de gimnaziu V-VI, şi cuprinde activităţi comune desfăşurate pe diverse teme precum celebrarea Zilei Europene a Limbilor, familia mea, timpul meu liber, şcoala mea, oraşul meu, cartea mea preferată, prietenii mei.
Programul „eTwinning” a fost lansat pe 14 ianuarie 2005, ca parte a programului de învăţare permanentă al Comisiei Europene. Se adresează tuturor şcolilor din învăţământul preuniversitar, tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, directorilor de unităţi şcolare şi inspectorilor şcolari.
Prin participarea la proiecte de eTwinning, elevii au posibilitatea să comunice cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei în ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine.
Şcolile implicate în proiectul „Let’s be friends” sunt Liceul Teoretic Teiuş (România), Základná škola, Viestova 1, Myjava, (Slovacia), Krakių Mikalojaus Katkaus gimnazija, (Lituania) şi Naoussa, Paros primary school, (Grecia), Szkoła Podstawowa, dr. Wł.Gębika z Oddziałami Integracyjnymi Kwidzynie, (Polonia) iar coordonatorii proiectului sunt prof. Marius Pintea – România, prof. Gabriela Lascu, Slovacia – prof. Olga Durcova, Lituania – Ingrida Jarasiene, Grecia – Florentina Kritikou, Polonia – Maja Cichosz.
Liceul Teoretic Teiuș, condus de directorul prof. Octavian Mihai Rusu, dorește prin implementarea diferitelor proiecte furnizarea unui învățământ la standarde europene orientat către un proces didactic deschis spre nevoile și dorințele elevilor, aliniat practicilor europene și susținut de noile tehnologii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități
Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități 3 Decembrie marchează, pe întreg mapamondul, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități. Este ziua în care fiecare dintre noi poate deveni mai conștient […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 56 de minute
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 16 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri