Primarul Mircea Hava este invitat să devină preşedinte al Comitetului de Iniţiativă pentru Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană
Florin Roman a lansat o invitaţie publică tuturor personalităţilor publice din Alba Iulia pentru a sprijini proiectul ce vrea să transforme municipiul nostru reşedinţă de judeţ în polul cultural şi turistic al Europei în 2020. Mai mult, acesta îl invită public pe primarul Mircea Hava să devină preşedintele Comitetului de iniţiativă ce va coordona fiecare pas făcut în direcţia acestui îndrăzneţ şi totodată profitabil proiect pentru Alba Iulia.
„România poate fi din nou în 2020 gazdă a Capitalei Culturale Europene. Alba Iulia are un patrimoniu cultural unicat care trebuie pus pe harta Europei şi promovat în toată lumea. Alba Iulia poate fi în 2020 Capitala Culturală a Europei! Am demarat alături de colegi şi prieteni din Alba Iulia o campanie de strângere a cât mai mult sprijin popular pentru acest ţel, deoarece unul din criteriile alegerii unei capitale europene este susţinerea publicului. Am strâns în doar câteva zile de la prima postare pe Facebook câteva sute de aderenţi din Alba Iulia şi nu numai! Am demarat între timp o campanie mai largă în oraş cu zeci de mii de materiale şi strângem cât mai multe semnături. Acum trebuie deja să facem un pas şi mai departe. Succesul depinde de o bună organizare şi de implicarea a cât mai multor personalităţi şi oameni cu viziune şi pricepere. De aceea vă invităm să faceţi parte dintr-un Comitet de Iniţiativă pentru Alba Iulia 2020 – Capitala Culturală Europeană. Avem nevoie să construim împreună un proiect credibil, să formăm o Asociaţie ce sprijină acest proiect şi să convingem cât mai mulţi decidenţi din România şi din Europa despre posibilităţile Alba Iuliei.
Vă invităm să discutăm cum ne putem organiza şi care sunt primii paşi de făcut, duminică, 25 septembrie, ora 10.00, la sala de conferinţe de la Vila Elisabeta.
Beneficiile pentru Alba Iulia sunt nenumărate şi ele echivalează cu trecerea oraşului într-un nou secol, într-o nouă eră de dezvoltare. Transformarea oraşului într-un pol de atracţie turistică internaţională va duce şi la o dezvoltare fără precedent urbanistică şi culturală.
Acţiunea noastră nu e una politică, deşi consensul politic local trebuie găsit, este necesar şi solicitat explicit de către comisia de evaluare de la nivel european. Prezenţa mea sau a altor colegi în Comitetul de Iniţiativă va fi una egală cu a altor membri, de la egal la egal cu membrii altor partide care doresc să participe, însă nu ne vom opri nici un moment să sprijinim cu toate puterea acest demers pe care îl vedem drept crucial pentru oraşul Alba Iulia.
Preselecţia pentru Capitala Culturală a anului 2020 este în 2014, iar selecţia finală în 2016. Până atunci trebuie să avem toate atuurile pregătite. Vă aşteptăm alături de noi să facem din Alba Iulia Capitala Culturală a Europei în 2020! Să ne unim din nou pentru Alba Iulia şi România!”
Florin ROMAN, albaiulian
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier la Valea Lupșii: O persoană rănită după ce o mașină s-a răsturnat în afara carosabilului
ACCIDENT rutier la Valea Lupșii: O persoană rănită după ce o mașină s-a răsturnat în afara carosabilului Un accident rutier a avut loc duminică seara, în jurul orei 19.50, la Valea Lupșii. Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului. Citește și: UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier MORTAL pe DN 1: Un adolescent de 18 ani […]