Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Ioan Ciprian Șoaită, albaiulianul care a furat statuia antică a lui Hercule a primit mandat de arestare pe 20 de zile

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ioan Ciprian Șoaită, albaiulianul care a fost reţinut preventiv miercuri seara, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce a fost surprins de polițiști în timp ce voia să vândă o statuie antică, sustrasă din șantierul de la Partoș, va rămâne în arest în următoarele 20 de zile. Decizia a fost luată astăzi, de magistrații de la Tribunalul Alba care au judecat recursul formulat de inculpat.

În referatul cu propunere de arestare, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: ”în luna iunie 2012, o echipă a firmei inc. Şoaită Ioan-Ciprian, efectuând lucrări de săpături pe strada Dacilor din cartierul Partoş, a descoperit o statuie din marmură albă, fragmentată. Inculpatul s-a prezentat la locul săpăturilor, de unde, omiţând prevederile legale privind obligativitatea declarării descoperirii, a ridicat şi transportat la domiciliul său statuia, compusă din corpul personajului şi o gambă ruptă”.

La 13 septembrie 2013, organele de poliţie judiciară din cadrul I.P.J Alba, s-au sesizat din oficiu cu privire la pregătirea de către persoane neidentificate a unei tranzacţii pentru vânzarea unei statui provenind din situl arheologic Apulum.

În seara zilei de 17. 09. 2013, inculpatul Şoaită Ioan-Ciprian a fost surprins în flagrant, în parcarea stadionului Unirea din Alba Iulia, în timp ce efectua o tranzacţie de vânzare-cumpărare, cu statuia corp delict, aflată asupra sa. Piesele au fost ridicate şi depuse la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că alte 8 fragmente cuprinzând baza şi membrele superioare ale statuii, au fost însuşite de un alt făptuitor, din săpătura aflată în faţa casei sale. Cu ocazia percheziţiei domiciliare din 18.09.2013, părţile componente susmenţionate au fost ridicate de organele judiciare şi au fost depuse la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, statuia fiind integral reconstituită.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cinci eleve de la Colegiul Militar din Alba Iulia, calificare la etapa națională a olimpiadei de religie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cinci eleve de la Colegiul Militar din Alba Iulia, calificare la etapa națională a olimpiadei de religie Cinci eleve de la Colegiul Militar din Alba Iulia s-au calificare la etapa națională a olimpiadei de religie. Alții trei au obținut locul II și o mențiune. Citește și: FOTO Săptămâna Verde la Grădinița ,,Dumbrava minunată” din Alba […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea