FOTO: CSO Cugir nu a fost primită în Liga a IV-a *Campionatul va debuta cu numai 15 echipe
La Adunarea Generală Extraordinară a AJF Alba s-a decis ca CSO Cugir să nu fie primită în Liga a IV-a, eşalon care va debuta în 24 august cu un număr impar de echipe, 15 şi un loc vacant. De la întâlnire a absentat Iulian Nichimiş, care şi-a dat demisia din funcţia de secretar general (va fi substituit până în 2 septembrie de Cristian Petropulos şi Mihai Ţîra).
Întâlnirea de astăzi a fost statutară, fiind prezenţi 60 de reprezentanţi ai echipelor din judeţ afiliate la AJF Alba, întrunindu-se numărul necesar, 2/3 din numărul necesar, asta după ce precedentele două întâlniri nu s-a ţinut din lipsă de cvorum.
*CSO Cugir află marţi dacă joacă în Liga a V-a
Începută cu 30 de minute întârziere, şedinţa a avut principal punct, primirea sau nu a echipei CSO Cugir în Liga a IV-a, însă după discuţii purtate între FRF, AJF Alba şi primăria Cugir a rămas ca echipa CSO să activeze în Liga a V-a şi la întrecerile de juniori şi copii, asta în cazul în care juridic vorbind răspunsurile vor fi pozitive (se aşteaptă până marţi, 20 august).
Absente au fost, printre altele FC Cugir, AS Cetatea de Baltă, Perla Jidvei, Inter Mihalţ, AS Balomir.
*Liga a V-a se va stabili miercuri, 21 august, pe „Cetate!
La liga a V-a, s-a prelungit termenul de plată al penalităţilor până marţi, 20 august, urmând ca miercuri, înaintea Supercupei să fie efectuată tragerea la sorţi a ţintarului, la ora 16.00, la stadionul „Cetate” din Alba Iulia. „S-a luat această decizie tocmai pentru a nu se ajunge la excluderi. În viitor, n-ar fi exclus să facem o singură serie de Liga a V-a, din motive financiare, iar în Liga a VI-a să joace ceilalţi. Aşteptăm până miercuri să vedem faptic situaţia înscrierilor şi a respectării criteriului financiar„, a spus Sorin Corpodean, preşedintele AJF Alba.
În deschiderea jocului de Supercupă există posibilitatea susţinerii unui meci demonstrativ de rugby feminin, susţinut de CS Gold Roşia Montană.
*S-au mărit baremurile de arbitraj numai la Liga a IV-a
Comisia Judeţeană a Arbitrilor Alba a propus mărirea baremurilor, însă după votul celor din sală, s-a hotărât mărirea baremurilor numai la Liga a IV-a, în vreme ce la Liga a V-a rămân neschimbate (doar 13 voturi pentru). Acest punct de pe ordinea de zi a stârnit cele mai multe discuţii şi poziţii contradictorii (Ladislau Koble – Metalul a propus 100 lei net pentru observatori, iar la Liga a V-a s-a vorbit chiar de repartizarea baremului observatorului spre cei trei arbitri)
Astfel, la Liga a IV-a: arbitru – 130 net (115 barem actual), asistent – 100 lei net (85 lei net), observator: 90 lei net (barem actual 75 lei net), al 4-lea oficial – 45 lei (28 lei acum);
*Liga a 5-a: arbitru – 90 net (75 barem actual), asistent – 75 lei nei (55 lei net), observator: 75 lei net (barem actual 60 lei net); *copii şi juniori: arbitru: 45 net, asistent: 35 lei net; observator: 35 lei net (21 lei net cel actual)
La nivelul Cupei României, faza judeţeană, prima etapă va fi în 22 septembrie, iar în Campionatele de juniori C şi D startul se va da în 14 septembrie. Menţionăm că Perla Jidvei nu s-a înscris în eşalonul superior, deşi avea acest drept.
*11 afilieri şi 11 dezafilieri, CS Zlatna amânată
Viitorul Alba Iulia, Voinţa Stremţ, Naţional Rădeşti, Tineretul Şona, Euro Şpring, ACS Băgău, Olimpia Vinerea, Viitorul Răhău, Gaz Metan Valea Lungă, Metalurgistul Cugir 1939, AS Războieni Cetate au fost afiliate, iar Mureşul Drâmbar FC Atletic Cugir, Galactic Club Alex Alba Iulia, Mureşul Oarda, FC Lopadea Nouă, Lendulet Petrisat, Flamura Roşie Rădeşti, AS Pianu de Sus, Energy Cetate Câlnic, CSM Sebeş şi Iezerul Ighiel – au fost dezafiliate. CS Zlatna a scăpat ca prin urechile acului de o dezafiliere, o decizie urmând a fi luată zilele viitoare.
„O decizie foarte dură, baremurile au fost achitate cu excepţia TVA-ului, ce a apărut între tur şi retur. Dacă ne dezafiliaţi pierdem contractul cu primăria, dar şi procentele cuvenite în cazul transferurilor a doi jucători. Noi vrem să jucăm la juniori D„, a apreciat Constantin Iancu. „Am fost sesizaţi de FRF, de domnul Duru, pentru datorii la baremuri de arbitri”, a afirmat Corpodean. [nggallery id=64]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor