Concurenţă acerbă la Steaua între Stanciu şi Iancu *Antrenorul Alexandru Kalanyos va asista la returul cu Dinamo Tbilisi
Două tinere talente ale fotbalului românesc, Nicuşor Stanciu (20 ani, fost la Unirea Alba Iulia) şi Gabriel Iancu (19 ani) sunt coechiperi din vară şi contracandidaţi la un post de titular în actuala distribuţie a Stelei, echipa campioană. Aflaţi într-o rivalitate sportivă, cei doi au ieşit, pe rând, la rampă, la meciurile din preliminariile Champions League. În returul din Macedonia, cu Vardar Skopje (în turul doi preliminar), ex-uniristul a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, având la activ o evoluţie excelentă, materializată printr-un asisst la reuşita lui Piovaccari şi două bare, iar după respectivul meci, specialiştii au vorbit în termeni laudativi despre prestaţia mijlocaşului originar din Craiva.
Fotbalistul venit de la Viitorul Constanţa, Gabriel Iancu nu a rămas deloc dator şi a replicat imediat. La Tbilisi, săptămâna trecută în primul joc din turul al treilea preliminar, l-a înlocuit la pauză pe Nicuşor Stanciu şi i-a răsplătit inspiraţia lui Reghecampf, devenind vioara întâi a Stelei, prin marcarea unei duble decisive.
*”Pot juca în acelaşi timp”, afirmă Kalanyos
Alexandru Kalanyos, actualmente la Unirea Juniors Alba Iulia este antrenorul care l-a descoperit pe Nicuşor Stanciu, pregătindu-l timp de 5 ani la, între timp, defuncta Unirea Alba Iulia. „Nicuşor şi Gabi sunt buni prieteni şi colegi la naţionala de tineret, iar din punctul meu de vedere reprezintă doi jucători total diferiţi ca şi calităţi motrice. Stanciu este foarte cerebral, bun tehnician pe spaţii mici, ambidextru, poate juca şi în faţa apărării şi în faţa mijlocaşilor şi pe flancuri. Iancu are viteză în regim de rezistenţă, şut năpraznic cu stângul, forţă de pătrundere poate fi folosit al 2-lea vârf şi în partea dreaptă”, i-a caracterizat Kalanyos pe cei doi stelişti. Ascensiunea extraordinară a lui Nicuşor Stanciu, transferat de Steaua în acest an de la FC Vaslui contra sumei de 700.000 de euro a iscat o concurenţă acerbă în linia de mijloc a grupării bucureştene. „După părerea mea, Nicu l-a impresionat pe «Reghe» prin modestie, calităţi tehnice, felul cum a tras la antrenamente şi mai ales prin viteza de gândire. Eu aş spune că amândoi pot juca titulari făra probleme, chiar cu Iancu atacant şi Stanciu în spatele lui”, a încheiat Kalanyos, care în această seară va fi prezent pe „Naţional Arena”, pentru returul Steaua – Dinamo Tbilisi, ora 20.45, cu trupa lui Dusan Uhrin, în fapt primul meci al fostului elev, vizionat pe viu, de la transferul acestuia la Steaua.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Avântul Reghin – CSM Unirea Alba Iulia 3-1 (0-0), în penultima rundă din play-out | „Alb-negrii”, la primul eșec din 2024!
Deja campioană a play-out-ului, CSM Unirea Alba Iulia a pierdut primul meci din 2024, 1-3 (0-0), în deplasare cu Avântul Reghin, în penultimul meci al sezonului. Albaiulienii au deschis scorul, dar Avântul a întors rezultatul și a câștigat, toate golurile fiind marcate în ultima jumătate de oră, de jucători intrați în actul secund. În „orașul […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii