Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

Festivalul „Nicolae Drăgan” şi-a desemnat câştigătorii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

După cum v-am promis în ultima ediţie a cotidianului nostru, vă prezentăm mai jos numele câştigătorilor diferitelor premii acordate la concursul de poezie din cadrul Festivalului naţional de poezie „Nicolae Drăgan”, ce s-a desfăşurat la Galda de Jos, în perioada 6-7 noiembrie 2010. Înainte de aceasta trebuie să aflaţi că încă de la prima ediţie participarea a fost mult peste aşteptări, trimiţând lucrările lor 149 de concurenţi. Prin urmare, juriul a avut de parcurs 643 de pagini de manuscris, acordând note independente şi excluzând astfel orice favoritism. Cei ce au deliberat asupra avalanşei de manuscrise au fost: poetul şi universitarul Aurel Pantea, preşedintele Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, colegul său, scriitorul Cornel Nistea, Florian Copcea, vicepreşedintele unei asociaţii internaţionale a scriitorilor danubieni şi celebra traducătoare Paula Romanescu. Marele Premiu „Nicolae Drăgan” s-a acordat tânărului poet bucureştean Gabriel Berceanu, care a primit vestea premierii lui chiar în momentul în care păşea afară, pe treptele bisericii unde tocmai se cununase! Premiul I a fost acordat elevei Andreea Lăcătuşu (17 ani), din Buzău; Premiul II, profesorului Valeriu Mititelu, din Brăila; Premiul III a fost acordat Ancuţei Leonard, din Bucureşti; Premiul revistei „Discobolul” a fost acordat (fapt fără precedent) Ralucăi Nantu, soţia lui Gabriel Berceanu, câştigătorul Marelui Premiu, care a participat sub numele ei de fată şi a aflat că a primit un premiu în acelaşi moment cu proaspătul ei soţ, la ieşirea din biserică! Premiul revistei „Citadela” din Satu Mare şi l-a adjudecat Andreea Roxana Popescu, elevă, din Bucureşti; au mai primit Premiul „Orfeu” al Scriitorilor Danubieni, mai mulţi poeţi: Bianca Dan, din Deva; Liviu Olteanu, din Hunedoara (un poet imobilizat în scaunul cu rotile). De asemenea, Premiul „Orfeu” a fost acordat post-mortem lui Nicolae Drăgan, cel comemorat prin acest festival, premiul fiind ridicat de fiica acestuia, prezentă în sală, cu ochii în lacrimi, organizatoarei Mihaela Lunca (Acnul Aleahim), pentru volumul „Al treilea ochi” precum şi primarului Romulus Raica, în calitate de susţinător al actului cultural. A mai acordat premii Despărţământul ASTRA Stremţ – Teiuş primarului Romulus Raica, Mihaelei Lunca (iniţiatoarea şi organizatoarea festivalului), poeţilor Iulian Ciupitu, Vasile Popovici (71 de ani!!!) şi elevei Diana Cristea Şerban (18 ani).
În încheierea festivităţii de premiere s-au acordat diplome de excelenţă pentru sprijinul acordat în organizarea manifestării, următorilor: poetului Aurel Pantea, scriitorului Ion Buzaşi, traducătoarei Paula Romanescu, vicepreşedintelui scriitorilor danubieni, Consiliului Local şi Primăriei Galda de Jos, directorului şcolii din localitate, ce poartă de-acum numele lui Nicolae Drăgan, lui Florin Bota (ASTRA Stremţ-Teiuş), Elenei Anghel, lui Ion Moldovan, Sabinei Ciorogar (ISJ Alba), Feliciei Colda de la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”, Centrului Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud, poetei Angela Târziu, prof. Sonia Elvireanu şi multor altora, cărora li s-a adăugat redacţia cotidianului „Unirea” care sprijină şi mediatizează cu consecvenţă astfel de manifestări. Felicitări tuturor, participanţi şi organizatori, deopotrivă!
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

 Festival de Romania 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

RESTRICȚII de circulație de Ziua Națională 2024, la Alba Iulia. Lista străzilor închise de 1 Decembrie și limitările de trafic din 30 noiembrie

Bera Larisa

Publicat

în

RESTRICȚII de circulație de Ziua Națională 2024, la Alba Iulia. Lista străzilor închise de 1 Decembrie și limitările de trafic din 30 noiembrie Restricțiile de circulație rutieră pentru derularea evenimentelor de marcare a Zilei Naționale a României la Alba Iulia. Citește și: Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea