Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO: Ministrul Dan Șova promite inaugurarea a 3 din cele 4 loturi ale Autostrăzii Orăștie – Sibiu, în această toamnă

Bogdan Presecan

Publicat

în

URS Construct

Potrivit ministrului Dan Șova, trei din cele patru loturi ale Autostrăzii Orăștie – Sibiu, urmează să fie inaugurate în toamna acestui an, iar unul, respectiv tronsonul 3 (Cut/Cunța – Săliște), va fi finalizat până cel târziu în aprilie 2014. 

Până în prezent, pe Orăștie – Sibiu au fost inaugurați și deschiși circulației 34 de kilometri – dinainte de intrarea în Orăștie și până la ieșirea din Deva.

Declarațiile ministrului au fost făcute în cadrul emisiunii – Punctul de Întâlnire, cu Radu Tudor, la Antena 3.

Loturile 1, 2 și 4 se inaugurează sigur până în octombrie. O discuție este pe lotul 3, unde este acea alunecare masivă de teren de 6 km. Săptămâna aceasta, joi, conducerea CNADNR a reușit să ajungă la o înțelegere cu constructorul Ipregilo și să facă un nou calendar. Au promis luna decembrie pentru lotul 3. și dacă nu va fi decembrie, va fi aprilie la anul. Asta înseamnă că vom circula de la Deva la Sibiu cel mai târziu la anul în aprilie, când vom avea autostradă continuă”, a precizat Dan Șova,

Până la sfârșitl acestui an, Șova promite finalizarea și inaugurarea a 143 de km de autostradă în România.

 

Ultimele imagini aeriene cu lucrările la autostrada Orăştie – Sibiu.

Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie – Sibiu

  • Lotul 1  Orăștie – Vințu de Jos „Proiectare şi executie autostrada Orăştie-Sibiu km 0+000 – km 24+110” valoare estimată 814.120.578 lei, câştigător SC STRABAG SRL, valoare ofertă câştigătoare 551.041.792,37 lei

 

  • Lotul 2 Vințu de Jos – Cut/Cunța „Proiectare si executie autostrada Orastie-Sibiu km 24+110 – km 43+855”, valoare estimată 707.991.358 lei, câştigător Asocierea Straco Grup SRL –  Studio Corona SRL Civil Engineering, valoare ofertă câştigătoare 377.780.208,81 lei

 

  • Lotul 3 Cut/Cunța – Săliște „Proiectare si executie autostrada Orastie-Sibiu km 43+855 – km 65+965” valoare estimată 762.202.841 lei, câştigător Impregilo SpA, valoare ofertă câştigătoare 604.791.600 lei

 

  • Lotul 4  Săliște – Sibiu „Proiectare si executie autostrada Orastie-Sibiu km 65+965 – km 82+070” valoare estimată 652.860.542 lei, câştigător Asocierea Astaldi SpA – Euroconstruct Trading ’98 SRL – Astalrom SA, valoare ofertă câştigătoare 484.839.529,89 lei

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Cupa Ardealului 2025, la Vințu de Jos: Expoziție inedită de iepuri, păsări și porumbei. Animăluțe drăgălașe, cât vezi cu ochii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cupa Ardealului 2025, la Vințu de Jos: Expoziție inedită de iepuri, păsări și porumbei. Animăluțe drăgălașe, cât vezi cu ochii În aceste zile, în sala de sport din comuna Vințu de Jos, are loc Cupa Ardealului, ediția a II-a, o expoziție regională de iepuri, păsări și porumbei, dar în același timp și un concurs, pentru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea