FOTO: 13 trăsuri de epocă şi 6 tonete ambulante vor hrăni şi răcori turiştii: 3 din ele sunt deja în Cetatea Alba Carolina
Primăria Alba Iulia a semnat contractele cu câştigătorii licitaţiei pentru spaţiile din Cetatea Alba Carolina în care se va desfăşura comerţ în trăsuri de epocă şi cu tonete mobile. Pentru cele 13 spaţii alocate au fost depuse 37 de oferte iar pentru cele 6 tonete mobile au existat 7 solicitări. În cele din urmă, în urma licitaţiei cu strigare, au fost adjudecate cele 13 locaţii în zona interioară a fortificaţiei unde vor fi amplasate trăsurile de epocă în timp ce tonetele vor fi mobile şi nu vor sta într-un punct fix.
Câştigătorii licitaţiei sunt: 1. PFA Pârgaru Magdalena, 2. S.C. Art Fero Atelier SRL, 3. PFA Grădinariu Angela, 4. S.C. Domar Adrian SRL, 5. S.C. Gruian Ariana SRL, 6. S.C. Ianamila SRL, 7. S.C. Magic Fastfood SRL, 8. S.C. Tecnostar Consulting SRL, 9. S.C. Gruian Ariana SRL, 10. Intreprindere Individuală Popa Gabriela „Nagy Mama”, 11. S.C. Tecnostar Consulting SRL, 12. S.C. Ianamila SRL şi 13. Intreprindere Individuală Măruţă Radu Constantin.
Primele patru locaţii, situate în zona dintre cele două catedrale, sunt destinate exclusiv comerţului produselor de artizanat şi de artă. Celelalte 9 sunt destinate comerţului ambulant, inclusiv mâncare şi băuturi răcoritoare. Potrivit directorului Direcţiei Domeniu Public, Doru Inurean, cele mai disputate locaţii au fost cele de la punctele 5 şi 6 pentru poziţia pe care o au, şi anume în zona statuii lui Mihai Viteazul, pe cea mai circulată arteră din Cetatea Alba Carolina. Punctele 7 şi 8 sunt situate vizavi de sediul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, pe latura Pieţei Cetăţii, 9 şi 10 se află în zona Obeliscului iar punctele 11, 12 şi 13 sunt situate în zona din faţa Catedralei Reîntregirii.
Potrivit lui Doru Inurean, câştigătorilor licitaţiei organizate în 21 iunie li s-a dat termen o lună de zile ca să-şi construiască trăsurile şi tonetele însă, având în vedere că timpul este destul de scurt, termenul se mai poate prelungi. „Condiţiile impuse de Primăria Alba Iulia sunt foarte stricte. Dacă nu vor fi respectate condiţiile şi nu vor fi îndeplinite termenele de confecţionare a trăsurilor şi tonetelor, respectivii comercianţi vor fi eliminaţi din comerţul stradal din Alba Iulia şi de la licitaţii ulterioare pe care Primăria le va derula”, a atenţionat Inurean. Trăsurile de epocă şi tonetele vor putea funcţiona inclusiv pe perioada toamnei şi a iernii dacă cei care care fac comerţ în ele îşi vor permite să-şi plăteacă obligaţiile contractuale către primărie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ioan Mureșan, procurorul de la DIICOT care l-a anchetat pe Berbeceanu, s-a pensionat, după ce a primit 1,4 milioane de euro de la statul român
Ioan Mureșan, procurorul de la DIICOT care l-a anchetat pe Berbeceanu, s-a pensionat, după ce a primit 1,4 milioane de euro de la statul român Fostul procuror șef al DIICOT Alba, Ioan Mureșan, care l-a anchetat pe comisarul Traian Berbeceanu de la BCCO Alba Iulia, s-a pensionat. Acesta a primit de la statul român restanțe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi