Rămâi conectat

Ştirea zilei

ANI: Ioan Dan Ilieș, șef birou la DSV Alba, în conflict de interese după ce a efectuat un control la firma soției

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

dsvsa albaAgenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese în materie administrativă în cazul lui Ioan Dan Ilieș, şef birou în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba.

Acesta a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de inspector pentru siguranţa alimentelor din cadrul DSVSA Alba, a efectuat un control la o societate comercială în cadrul căreia asociat şi administrator era soţia sa, Cornelia Luminița Ilieș.

Potrivit reprezentanților ANI, Ioan Ilieș a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), însă acesta nu a întreprins niciun demers de exercitare a dreptului la apărare.

Persoana […] faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, precizează ANI.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă” Și animalele suferă cumplit în perioada de caniculă și nu sunt afectate de temperatuirle sufocante de afară, nu doar oamenii. Pe Bulevardul Transilvaniei din Alba […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea