Rădăcini

„Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii”, ne spunea Nicolae Iorga. Îndemnul marelui istoric nu a mai prea fost urmat în ultimele două decenii când, sub influenţa unor intelectuali despre al căror caracter sau interes material nu vreau să fac comentarii, studiul istoriei a fost trecut pe o linie secundară, manualele mutilate pentru că nu corespundeau nu ştiu căror deziderate sociale şi politice de tip nou, iar noţiuni ca „patriot”, patriotism”, „naţiune”, „naţionalism” au primit conotaţii aproape ruşinoase sau peiorative. Consecinţa este că arătăm o toleranţă aproape criminală faţă de acţiunile care ne insultă sau ne mistifică istoria. Consecinţele acestei atitudini sunt deja vizibile. Necunoscându-ne rădăcinile, istoria, evoluţia suntem uşor de manipulat. Vin tot soiul de „docţi” interesaţi care ne spun că ceea ce am învăţat la Istorie până nu demult nu este valabil şi că am fost minţiţi de propagandiştii regimului comunist. Nu aduc argumente în sprijinul afirmaţiilor lor. Între patriotismul de sorginte comunistă, care poate că avea exagerările lui, dar măcar promova mândria naţională şi relaxarea criminală de acum, vă întreb, ce preferaţi?
De curând semnalam alterarea unui monument istoric şi de arhitectură tradiţională – Casa Memorială „Avram Iancu”. Nimeni nu s-a sinchisit, doar un ONG care pusese un panou de promovare a monumentului, devenit acum un panou de promovare a unui fals, pentru că asta a devenit Casa Iancului, a dorit să precizeze că nu are legătură cu restaurarea cu bucluc. Şi atât, nicio opinie referitoare la faptul că monumentul promovat nu mai este acelaşi! Poate vi se pare că modificare formei unui acoperiş nu este o treabă care să facă gaură în cer. Ba este, pentru că tolerarea acestor modificări aparent minore se adună într-un tot care mistifică tradiţiile, alterează istoria sau specificul unei regiuni, creează confuzia necesară pentru rescrierea devenirii unei comunităţi, zone sau a întregii naţiuni. Toleranţa şi dezinteresul este atitudinea românilor. Prin contrast atitudinea maghiarilor este mult diferită. Ei sunt interesaţi care le sunt rădăcinile, cât de adânc sunt înfipte în trecutul acestor ţinuturi. Argument? Interesul Ministerului Administraţiei Publice şi Justiţiei din Ungaria pentru finanţarea cercetărilor arheologice din situl din faţa Catedralei Romano-Catolice din Alba Iulia, unde s-au descoperit ruinele celei mai vechi biserici creştine din Transilvania, un edificiu asupra paternităţii căreia planează încă dubii, dar despre care unii spun că ar fi fost întemeiată de primul rege maghiar creştinat, anume Ştefan. Şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional condus de Kelemen Hunor a promis alocarea de fonduri. Este interesant cum în intervalul scurs între cele două comunicate emise de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia pe terenul căreia este situl, a dispărut cu totul ipoteza ca această biserică să fi fost construită de primul episcop al acestor locuri Hieroteus, personaj anterior regelui Ştefan! Arheologii clujeni care cercetează locul au abandonat această ipoteză? De ce, de vreme ce tot ei afirmă că atâta timp cât nu se găseşte o inscripţie datată nu se poate face o afirmaţie clară despre momentul construirii edificiului? Aruncarea în uitare este şi ea o metodă de comunicare! Cum va fi folosită această informaţie istorică, dacă ea se dovedeşte adevărată putem bănui mai ales în contextul discuţiilor neabandonate despre reorganizarea administrativ teritorială a ţării. „Intelectualii” vor sări desigur să mă acuze de… „naţionalism” spunându-mi că „noi suntem aici mereu stăpâni” şi deci nu sunt motive de îngrijorare. Oare?
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI