Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

(FOTO) Cugir: Festivitate de premiere a câştigătorilor concursului de matematică „Profesor Ioan Mariş”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

 La Colegiul Naţional „David Prodan” din Cugir a avut loc miercuri dimineaţa fesivitatea de premiere a câştigătorilor concursului de matematică organizat în memoria profesorului Ioan MariŞ. La evenimentul de înmânare a premiilor, constând în sume de bani, (300-100 de lei), în funcţie de rezultatele obţinute (locurile I-III ), a fost prezent un grup de foşti elevi ai cunoscutului profesor de matematică, organizatorii de fapt ai respectivului demers competiţional aflat anul acesta la cea de-a IV-a ediţie.

În urma concursului desfăşurat sâmbăta trecută, membrii jurului au stabilit rezultatele finale , iar azi dimineaţă au acordat, într-un cadru festiv la care au participat peste 100 de elevi şi cadre didactice ale colegiului, premiile meritate, în funcţie de locurile ocupate de concurenţi pe ani de studiu, astfel:

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

 Clasa a IX-a:
Locul I  – Murg Daniel- Colegiul Naţional „David Prodan”
Locul ÎI – Morcan Cătălin Vlăduţ – Colegiul Naţional „C Brediceanu ”- Lugoj
Locul III – Chirilă Marius – Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir

Clasa a X-a:
Locul I – Trif Paul   – Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir
Locul ÎI – Linuţ George – Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir
Locul III – Jugariu Mihai – Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir

Clasa a XI-a:
Locul I – Ciulea Julieta  – Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir
Locul ÎI –  Trancă Larisa – Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir
Locul III –   Boca Raluca – Maria  Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir

Clasa a XII-a:
Locul I   – Benea Lidia –  Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir
Locul II  – Negrea Andreea Elena – Colegiul Naţional ,,David Prodan” Cugir
Locul III  – Simoiu Dragoş  –  Colegiul Naţional ,,David Prodan” Cugir

A mai fost acordat un ,,Premiu special”, elevei Barbu Ştefană, clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic „ID Lăzărescu” Cugir. (C. P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

800.000 de lei daune către ANAF pentru 4 aparate de „păcănele” aflate ilegal într-un bar din Abrud

Unirea Ziarul

Publicat

în

800.000 de lei daune către ANAF pentru 4 aparate de „păcănele” aflate ilegal într-un bar din Abrud Bărbatul care a organizat într-un bar din orașul Abrud activităţi de jocuri de noroc, fără a deţine licenţă sau autorizaţie, a fost obligat, definitiv, să achite suma de 800.000 de lei la bugetul de stat. Singura modificare survenită […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea