România a făcut paşi importanţi pentru ameliorarea sistemului judiciar
Comisia Europeană a dat publicităţii miercuri, la ora 12.00, rapoartele anuale privind progresele realizate de România şi Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei. Documentul reprezintă cel de-al cincilea raport anual elaborat de Executivul comunitar în cadrul MCV, mecanism instituit odată cu aderarea României şi Bulgariei la UE, în ianuarie 2007. CE apreciază că România a făcut progrese importante în acest domeniu însă punctează şi unele neajunsuri. Concluziile raportului sunt importante şi în contextul aşteptatei aderări a României la Spaţiul Schengen.
Principalele recomandări ale CE pentru România: lSunt necesare măsuri suplimentare anticorupţie, mai ales în administraţia locală; lE necesar un angajament pentru rezultate mai bune în confiscarea averilor; lLupta împotriva corupţiei ar trebui să se bucure de sprijinul Parlamentului; lSunt necesare măsuri pentru intrarea în vigoare a Codului civil; lCE cere României rezultate în anchetele vizând spălarea banilor şi lege pentru confiscarea extinsă; lCE solicită decizii transparente şi obiective în managementul sistemului judiciar; lRezultatele DNA sunt în continuare convingătoare şi a crescut numărul condamnărilor; lCE vrea pronunţarea rapidă de hotărâri definitive în cazurile importante de corupţie; lCE recomandă grăbirea instrumentării marii corupţii şi norme de ridicare a imunităţii parlamentare; CE recomandă totodată României adoptarea de măsuri urgente pentru îmbunătăţirea practicii judiciare şi pentru gestionarea cauzelor; lSancţiunile aplicate ca urmare a constatărilor făcute de ANI sunt puţine; lCE recomandă o mai bună colaborare a ANI cu celelalte autorităţi administrative şi judiciare; lBunurile ilegale, confiscate în mică măsură din cauza practicilor judiciare restrictive. (N.L.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Lista candidaților pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Ofertă săracă pentru locuitorii municipiilor și orașelor din județul Alba, la algerile locale din anul 2024. Comparativ cu anul 2020, sunt mai puțini candidați pentru funcția de primar, întrucât sunt mai puține partide, unele dintre […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului