Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Mihai Coșer către Dan Ioan Măriuță: ”Vă invit să vă odihniţi mânia ascultând muzică, un limbaj al păcii şi al generozităţii”

Ziarul Unirea

Publicat

în

*Răspuns pentru preşedintele Asociaţiei “Realitate şi Adevăr”, Dan Ioan Măriuţă, care protestează printr-o scrisoare deschisă pentru că două formaţii ungureşti vor cânta la Zilele Cetăţii Medievale de la Alba Iulia

Stimate domn vă răspund în nume personal, calitatea de purtător de cuvânt fiind injustă şi nepotrivită în această conjunctură. Înainte de a formula o sentinţă de tipul ”vă desfid din punct de vedere uman” îmi permit să vă amintesc că artiştii şi arta în general au fost forme de expresie şi manifestare a spiritului uman protejate chiar şi în vremuri de grele încercări asupra umanităţii.

Mă întreb stimate domn dacă aţi înţeles vreodată ce putere de regenerare a oferit arta în oricare din formele ei, câte destine a lustruit şi câte naţiuni a consacrat. E inadmisibil că în aceste zile în care pacea şi spiritul paneuropean sunt atributele oricărei guvernări democratice să susţineţi un atac la un domeniu lipsit de nocivitate, care a stins duşmănii eterne între popoare şi care de multe ori a fost singurul ambasador al spiritului de libertate.

Aţi vrea oare să nu se mai cânte pe nicio scenă opere de Mozart pentru apartenenta nativă la un fost imperiu, prinţul Charles veritabil promotor al României, să fie izgonit pentru impardonabile greşeli din partea unei prese cu un apetit bolnav pentru tiraj, teatrul Balshoi să fie interzis în România pentru că am pierdut Moldova şi Basarabia, iar orice artist bulgar să fie stigmatizat pentru că am pierdut Cadrilaterul în urma unor jocuri politice? Probabil că da.

Ne dorim turişti la Albă Iulia, dar suntem în măsură să pretindem că doar cei care nu au avut o răfuială istorică cu ţara asta sunt bineveniţi? Ne dorim să apărem între oraşele europene capabile să organizeze evenimente culturale emblematice, expulzând partituri şi instrumente împreună cu artişti? Sau să ne întrebăm de ce aleg romani să petreacă concediile în ţara vecină? De ce respirăm uşuraţi când trecem frontiera şi conducem relaxaţi pe autostrăzi? De ce ?

Personal sunt genul de om care se înfioară când aude o vioară, care respectă un cerşetor pentru bogăţia lui interioară, care e uluit de tăişul lamei răutăţii celor fără alt scop decât vrajbă şi poate singurele lucruri pe care le-am învăţat în viaţă sunt respectul şi îngăduinţa faţă de cel de lângă mine. Sunt absent la ceea ce distruge şi fac cinstea ospitalităţii oricui vine cu gânduri bune în acest oraş. Şi nu cred că sunt izolat din acest punct de vedere. Ce vă răspund?

Îi invit şi eu pe albaiulieni să aplaude, să se bucure de inventarul unor partituri cu unice interpretate de artişti apreciaţi în toată Europa. Iar pe dumneavoastră vă invit să vă odihniţi mânia, mândria şi toate pornirile, să vă dezarmaţi şi să osteniţi ascultând muzică, un limbaj al păcii şi al generozităţii. Sunt şi eu capabil să scriu acest mesaj chiar pe pereţii blocului în care locuiţi, neîncetând să cred că înainte de a formula sentinţe implacabile putem fi oameni aşa cum ne-a vrut Dumnezeu.

Cu respect, Mihai Coșer, organizator al acestui eveniment


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

9 mai – ziua în care s-a născut o personalitate impunătoare a culturii interbelice și a decedat un poet “în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru”

Ziarul Unirea

Publicat

în

9 mai, ziua în care s-a născut o personalitate impunătoare a culturii interbelice și a murit un poet “în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru” Ziua de 9 mai are dublă semnificație în cultura poporului nostru. Într-o zi de 9 mai, acum 123 de ani, se năștea Lucian Blaga, o personalitate impunătoare a […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său

Ziarul Unirea

Publicat

în

8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său Pe 8 mai, credincioșii îl celebrează pe Sfântul Apostol și Evanghelist loan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

8 mai – Ziua mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii

Bogdan Ilea

Publicat

în

8 mai – Ziua mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii Comitetul Internațional al Crucii Roșii a declarat, în 1859, ziua de 8 mai drept Ziua mondială a Crucii Roșii. Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie s-a născut la inițiativa unui om de afaceri elvețian, Henry Dunant (1828-1910), în 1859, după una dintre […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea