Cătușe și dosare penale pentru trei tineri scandalagii din Săsciori care au înjurat polițiștii din Sebeș
Duminică 21 aprilie, orele 1.00 patrula intercomunala din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş a fost solicitată să intervină pe raza localităţii Sebeşel unde, într-o parcare, mai multe persoane consumau alcool şi ascultau muzică la o intensitate mare.
Potrivit IPJ Alba, „poliţiştii deplasaţi la faţa locului a identificat un grup de persoane care ascultau muzica prevenită dintr-un autoturism staţionat şi care se manifestau zgomotos.
După intervenţia poliţiştilor, 3 dintre membrii grupului au continuat să fie gălăgioși, refuzând legitimarea împrejurare în care au adresat expresii jignitoare organelor de ordine, motiv pentru care s-a solicitat sprijin poliţiştilor din Sebeş cu ajutorul cărora cei 3 bărbaţi au fost imobilizaţi şi conduşi la Poliţia Municipiului Sebeş unde au fost identificaţi şi, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991, au fost sancţionaţi contravenţional.
Totodată faţă de cei 3, (S.D., de 21 de ani, S.S., de 27 de ani şi P.F., de 26 de ani, toţi din comuna Săsciori), au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunilor de împiedicarea, sub orice formă a organului de menţinere a ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei, ori de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice, şi sfidarea organelor judiciare.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
OFICIAL: Rutele ocolitoare ale Văii Oltului (DN7) în perioada defrișării versantului. Anunțul CNAIR
OFICIAL: Rutele ocolitoare ale Văii Oltului (DN7) în perioada defrișării versantului. Anunțul CNAIR Pentru executarea lucrărilor de defrișare a versantului aflat în zona de protecție a DN 7, pe sectorul cuprins între km 242+600 și km 250+000 se va institui măsura de închidere a circulației rutiere zilnic în intervalul orar 06:00 – 20:00, aceasta urmând […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 9 ore
Un singur PAHAR CU APĂ băut dimineaţa poate face MINUNI
-
Actualitateacum 2 zile
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
2 IULIE – Ziua internațională a ziaristului sportiv