În loc de bunurile împrumutate a primit o lopată în cap
Un echipaj de jandarmerie a intervenit sâmbătă, 20 aprilie a.c., pentru aplanarea unui conflict între doi bărbaţi. Unul dintre aceştia a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar agresorul riscă dosar penal.
Scandalul a fost semnalat în jurul orei 17.00, prin apel la 112, pe strada Mureşului din cartierul Bărăbanţ. Jandarmii au identificat mai multe persoane, una dintre acestea prezentând o plagă deschisă la nivelul capului. În aceste condiţii, a fost solicitată prezenţa unui echipaj SMURD, iar până la sosirea acestuia victimei i-a fost acordat primul ajutor medical. Totodată, s-a acţionat pentru depistarea agresorului, acesta fiind găsit în scurt timp.
”Din verificările întreprinse la faţa locului s-a stabilit că este vorba de un conflict spontan, apărut în momentul în care P.C. (37 de ani), din Slobozia, judeţul Ilfov a intrat în gospodăria lui C.G. (46 de ani) şi i-a solicitat înapoierea unor bunuri. Pe fondul refuzului celui din urmă, a urmat un episod de violenţă fizică pe timpul căruia P.C. a fost lovit de mai multe ori cu o lopată în zona capului”, a explicat Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Pe numele lui C.G. (46 de ani), domiciliat in Alba Iulia, au fost efectuate actele premergătoare începerii urmăririi penale, urmând ca poliţia să continue cercetările în acest caz şi, în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale, să facă încadrarea juridică a faptei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Alegeri prezidențiale 2025: Curtea Constituţională a validat rezultatele primului tur de scrutin
Alegeri prezidențiale 2025: Curtea Constituţională a validat rezultatele primului tur de scrutin Curtea Constituţională a validat, vineri, 9 mai 2025, cu unanimitate de voturi, rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale. Curtea Constituțională a României (CCR) a respins ca neîntemeiată a cererea de anulare a alegerilor formulată de Sebastian-Constantin Popescu, candidatul Partidului Noua Românie. Citește și: […]
Val de frig peste România: Ploi, lapoviță și ninsori în mai multe zone ale țării. Prognoza meteo pentru 10-15 mai 2025
Val de frig peste România: Ploi, lapoviță și ninsori în mai multe zone ale țării. Prognoza meteo pentru 10-15 mai 2025 ANM a emis vineri dimineața o informare meteo vreme deosebit de rece, brumă, precipitații mixte la munte, valabilă în intervalul 10-15 mai 2025. Citește și: Cum va fi VREMEA în România până la începutul […]
FOTO | A nins pe Transfăgărășan: Operațiunile de deszăpezire în vederea redeschiderii, suspendate
A nins pe Transfăgărășan: Operațiunile de deszăpezire în vederea redeschiderii, suspendate În noaptea de joi, 8 mai 2025 spre vineri, 9 mai 2025 a nins din nou pe Transfăgărășan. Citește și: VIDEO | Stânci periculoase îndepărtate de pe Transfăgărășan: Operațiune spectaculoasă. Pregătiri pentru redeschidere Un nou strat de zăpadă, de aproximativ 10 centimetri, s-a așternut […]