Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

VIDEO: Ce bunătăţi se gătesc la Cugir! Juraţii MasterChef nu îşi pot da seama unde a învâţat Mihai Toader să gătească!

Bogdan Presecan

Publicat

în

Cugireanul Mihai Toader a trecut si de cea de-a treia etapă a concursului de gătit Masterchef! Cele două probe ale concursului nu au fost deloc uşoare si i-au pus pe concurenţi in dificultate. Pentru prima încercare, aceştia  au trebuit  sa pregăteasca un aperitiv.

Indicaţiile din partea juriului pentru concurenţi  au fost foarte clare: preparatul să fie de dimensiuni mici, fără ca cel care-l serveşte să fie nevoit să foloseasca cuţit sau furculiţă sau să se murdăreasca mâncându-l . La sfârşitul probei, juraţii au nominalizat cinci farfurii “dezastruoase” si au ales cinci farfurii atrăgătoare, printre care si cea a lui Mihai.

După ce au gustat, farfuria lui a ramas goală, semn ca juraţii nu au fost impresionaţi doar de felul cum arăta aperitivul, ci şi de gust.

Pentru următoarea încercare, cei trei câştigători de pâna acum ai concursului  Masterchef au pregătit câte un preparat special. Câştigătorul probei anterioare a avut rolul de a alege unul dintre cele trei preparate pentru a fi gătit de colegii săi  in cadrul celei de-a doua probe. Acesta a ales pentru ceilalţi concurenţi pieptul de rata gătit de D’Artagnan, iar pentru el insuşi un preparat mai simplu, după cum au spus concurenţii si juriul, muşchi de vită in crustă.

După 90 de minute de muncă , presiune si emoţii, pieptul de rată gatit de Mihai i-a impresionat din nou pe jurati care au hotarat ca Mihai ramane in Masterchef! Spre deosebire de celelalte doua ediţii în care concurenţii îşi puteau manifesta bucuria chiar dupa ce erau anunţati ca au ramas in concurs, in această ediţie, după aflarea rezultatelor, aceştia ramâneau, alături de colegii lor in bucătăria Masterchef, într-o atmosferă mai degrabă sobră.  Chiar dacă nu a  mai putut sa sară in sus de bucurie, Mihai a exprimat in cuvinte  bucuria foarte mare pe care a trăit-o:

 “Senzaţie unică. După fiecare etapă pe care o trec, pentru mine e o fericire în plus. Tot mai mare. Tot mai mare. N-am apucat incă să-l anunţ pe tatal meu. Sper sa fie si el fericit, să vadă că am avut dreptate si ăsta-i visul meu.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesaje de Craciun 2024. Texte scurte cu SMS-uri noi, urări şi felicitari crestine de sărbători și de Crăciun fericit! Ne aflăm în perioada Crăciunului, perioada în care românii trimit cele mai multe mesaje, urări de Crăciun și de Anul Nou 2025 prin SMS celor apropiaţi. Sms-ul de Crăciun a devenit deja un obicei pentru fiecare: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea