Cornel Comşa, preşedintele PP-DD Alba a reprezentat România la Dublin
În zilele de duminică, 24 şi luni, 25 martie, la Dublin au avut loc lucrările Conferinţei Interparlamentare pentru Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica de Apărare şi Securitate, ale Uniunii Europene. Irlanda deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie şi până la 31 iunie 2013, iar această reuniune este parte a dimensiunii parlamentare a preşedinţiei irlandeze. Fiecare stat membru care deţine preşedinţia Consiliului UE este în măsură să participe activ sau să influenţeze modelarea legislaţiei UE, şi a politicilor UE în anii care vin.
Începând cu anul 2009, odată cu semnarea Tratatului de la Lisabona, dimensiunea parlamentară şi influenţa parlamentelor naţionale şi a Parlamentului European au crescut în mod substanţial, iar în aceste şase luni de preşedinţie irlandeză, Parlamentul Republicii Irlanda organizează opt mari evenimente care abordează principalele probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană. Unul dintre aceste evenimente a fost conferinţa interparlamentară de la Dublin, la care a fost invitat, în calitate de secretar al Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaţilor, preşedintele PP-DD Alba, Cornel George Comşa.
De ce sunt importante aceste reuniuni la nivelul parlamentelor europene pentru România? Pentru că tot ceea ce se întâmplă la nivelul instituţiilor europene se transpune şi are consecinţe directe asupra legislaţiei şi a sistemului administrativ românesc. Domnul Comşa a fost delegat din partea Parlamentului României, dată fiind expertiza sa în relaţiile internaţionale şi experienţa anterioară în calitate de consilier al Familiei Regale române în anii 2002-2006.
Reuniunea a adus împreună importante personalităţi europene – baroneasa Catherine Ashton – înalt reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, domnul Elmar Brok – şeful Delegaţiei Parlamentului European, domnul Andreas Reinicke – reprezentantul Special al UE în procesul de pace din Orientul Mijlociu, domnul Miguel Angel Martinez – vicepreşedinte al Parlamentului European, precum şi alţi 150 de deputaţi, senatori şi europarlamentari europeni.
Temele discutate în această reuniune au fost – politica de securitate şi apărare a UE, relaţiile UE cu statele din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, precum şi implicarea UE în zonele de conflict din Sahel şi Africa de Nord-Est.
Preşedintele PP-DD Alba a avut câteva intervenţii apreciate de către parlamentarii europeni, între care luarea de poziţie în ceea ce priveşte relaţia Uniunii Europene cu statele din Orientul Mijlociu a fost reţinută şi transpusă în documentul final al reuniunii. Astfel, la finalul conferinţei, a fost elaborat un document comun, votat în unanimitate, care reglează poziţia parlamentelor UE pe temele discutate în reuniune şi care trasează direcţiile de acţiune ale Uniunii Europene în materie de politică externă şi apărare pe termen scurt şi mediu.
Deputatul de Alba, Cornel Comşa, a subliniat importanţa şi influenţa istorică pe care Europa a avut-o asupra zonei Orientului Mijlociu şi a Nordului Africii şi a recomandat colegilor europeni trei teme de acţiune imediată – conturarea clară a unei poziţii unitare a UE în ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu, asumarea rolului de actor principal de către UE în soluţionarea conflictului Israel-Palestina în conformitate cu interesele europene în zonă şi descrierea clară a unui plan de investiţii pe termen scurt şi mediu în Orientul Mijlociu din partea UE.
Aşadar, din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu, suntem bucuroşi să avem o voce nu doar în Parlamentul României, dar şi în faţa tuturor parlamentelor Uniunii Europene, şi acea voce să fie din judeţul nostru, Alba.
În plus, în perioada 8-11 aprilie 2013, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti şi Misiunea SUA la sediul central al NATO de la Bruxelles au invitat un număr de opt parlamentari români pentru a participa la o prezentare a ultimelor tendinţe strategice NATO. Astfel, într-un program concentrat în trei zile, celor opt deputaţi şi senatori români le vor fi prezentate – Strategia NATO 2020-viitorul Alianţei, apărarea SMART, sistemul anti-rachetă şi relaţiile NATO-Rusia. Preşedintele PP-DD Alba va fi singurul reprezentant al opoziţiei din Parlamentul României care va vizita bazele militare NATO de la Geilenkirchen, Brunssum şi Bruxelles, onorând invitaţia adresată de Ambasada SUA. (A.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident
FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident Un accident rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 23:25. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba în incident au fost implicate un număr de trei autoturisme. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe DN1, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 32 de minute
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi