„Discobolul”, cu întârziere dar cu satisfacţie!
Nu obişnuiesc să întârzii atât de mult cu semnalarea unei apariţii editoriale, dar de data aceasta mă declar întârziat în ceea ce priveşte semnalarea apariţiei unui nou număr al revistei „Discobolul” şi, totodată, foarte… satisfăcut. Pentru că trebuie să vă mărturisesc un lucru: alteori citeam în mod selectiv revista, ocolind unele texte ori pentru că mă depăşeau ca limbaj şi ca nivel de cunoaştere, ori pur şi simplu pentru că nu erau pe gustul meu. Ei bine, de data aceasta am citit revista aproape „din scoarţă-n scoarţă” cum se spune, cea ce justifică oarecum întârzierea cu care scriu despre ea. Am fost de data aceasta mai atent, deoarece încă de la momentul în care am intrat în posesia ei mi-au atras atenţia două nume care promiteau noi poeme: Gheorghe Grigurcu şi Aurel Pantea. Trebuia neapărat să văd în ce constă noutatea, mai ales în ceea ce-l priveşte pe Aurel Pantea, redactorul şef al revistei şi preşedintele Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, pe care-l ştiu atât de împovărat de responsabilităţi organizatorice şi didactice universitare, încât trebuia să văd cu ochii mei ce şi cum mai trăieşte liric în ritmul halucinant în care munceşte şi citeşte. De asemenea, mi-au atras atenţia şi promisele texte ale altor scriitori „de-ai noştri”, pe care-i apreciez în mod deosebit (fireşte că în primul rând îi citeşti pe cei pe care-i cunoşti personal, din curiozitatea de a întregi imaginea omului cu cea a scrisului lui), scriitori precum Cornel Nistea, Mircea Stâncel, Ion Mărgineanu şi Ştefan Dinică.
Acum să nu credeţi că revista este, în rest, lipsită de importanţă. Ba dimpotrivă, se înscrie în acelaşi trend ascendent calitativ cu care ne-a obişnuit şi care nu dă semne prea curând că se va epuiza, instalându-se în platitudine. Pentru edificarea dumneavoastră mai adaug câteva nume demne de a stârni interesul împătimiţilor lecturii: Constantin Cubleşan, Ion Brad, Mariana Pândaru, Veronica Oşorheianu, Ion Buzaşi, Vasile Moga, Mihai Blăjan şi Ieronim Muntean. Aşadar, vă îndemn (deşi cu întârziere, când deja se apropie apariţia numărului următor), căutaţi şi citiţi „Discobolul” nr. 162-163-164, ce corespunde lunilor ianuarie, februarie şi martie ale anului 2011. Veţi fi în mod sigur mai bogaţi! (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
VIDEO ȘTIREA TA: Invazie de tigrul platanului la Alba Iulia. ”Pișcă, am încercat să stăm afară și nu am putut”
Invazie de tigrul platanului la Alba Iulia. ”Pișcă, am încercat să stăm afară și nu am putut” Tigrul platanului cauzează mari neplăceri albaiulienilor care au vrut să profite de timpul frumos de afară și să petreacă a doua zi de Paște în aer liber, la Alba Iulia. Ploșnițele dantelate sunt extrem de enervante, iar înțepăturile […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 14 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale