Dezbateri furtunoase la Fabrica de Arme Cugir: Consiliul de Administraţie ar putea decide astăzi, numirea unui nou manager general
Timp de aproape patru ore, membrii Consiliului de Administraţie de la Fabrica de Arme Cugir au dezbătut problemele destul de delicate cu care de mai multă vreme se confruntă respectiva societate. În prezenţa administratorului special, dr. ing. Nicuşor Mihai şi a liderului Sindicatului „Apărarea” Cugir, ec. Ioan Neagu consiliul de administraţie a făcut potrivit surselor o analiză destul de severă a situaţiei financiare care ţine pe loc şi influenţează negativ activitatea întregii unităţi, discuţiile pe această temă fiind destul de aprinse.
Nu este prima analiză pe această temă, mai toate reuniunile consiliului de administraţie al fabricii fiind axate în mod principal pe aceleaşi probleme care se referă la: datoriile la stat, obligaţiile faţă de fostele firme care au lucrat pentru Fabrica de Arme, datoriile faţă de Uzina Mecanică Cugir sau faţă de colaboratori.
Un punct destul de aşteptat a fi luat în discuţie a fost cel cu privire managementul intern al fabricii existând de mai mult timp intenţia numirii unui nou manager general care să conducă activitatea de viitor a societăţii. Din informaţiile pe care le deţinem până la ora când transmitem spre publicare materialul nu s-a ajuns încă la o înţelegere în ceea ce priveşte cine va fi noul director general al fabricii. Ce se cunoaşte cu certitudine este aceea că în cursa pentru ocuparea acestui post se află ing. Mircea Trifan -şef serviciu la SC Apa CTTA -sucursala Cugir, care este şi liderul organizaţiei locale a PSD şi ing. Nicolae Mihăilesc – director la SC Cugireana SA .
Potrivit informaţiilor, în cursul zilei de azi sau poate al celei de mâine s-ar putea lua o decizie în acest sens având în vedere că urmează noi runde de discuţii pe această temă. (C. P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 17 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri