Autorii mai multor furturi din mașini de pe străzile Traian şi Vasile Goldiş din Alba Iulia, pe mâna polițiștilor
În data de 11 martie, poliţiştii au continuat cercetările în legătură cu Nicolae Sorin S., de 44 de ani din Mediaş şi Cristinel B., de 40 de ani, din Unţeni, judeţul Botoşani, cercetaţi în stare de arest preventiv pentru comiterea unui furt dintr-un autoturism, faptă comisă la data de 8 martie 2013 în municipiul Blaj.
Astfel, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale din Alba Iulia au stabilit că cei doi învinuiţi sunt suspecţi şi de comiterea, la data de 8 martie, a două furturi din autoturisme parcate pe străzile Traian şi Vasile Goldiş din Alba Iulia. Din primul autoturism cei doi suspecţi au sustras o poşetă în care se aflau un telefon mobil şi documente de identitate iar din cel de-al doilea autoturism au sustras o poşetă în care se afla suma de 400 lei, o tabletă şi documentele de identitate ale proprietarei autoturismului.
Potrivit IPJ Alba, “prejudiciul a fost recuperat parţial iar faţă de cei doi autori cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracționale şi recuperării integrale a prejudiciului.
Informaţii de background
La data de 8 martie 2013, orele 11.20, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată cu privire la faptul că unui autoturism parcat pe strada Eroilor din Blaj, i-a fost spart geamul portierei iar din interior a fost sustras un laptop în valoare de 1.900 lei.
Imediat după sesizare, au fost constituite echipe de poliţişti care au acţionat pe raza întregului municipiu, reușind astfel să-i identifice pe principalii suspecţi de comiterea faptei, în timp ce aceştia se deplasau pe strada Mitropolit Andrei Şaguna din municipiul Blaj.
Aceştia sunt Nicolae Sorin S., de 44 de ani, din municipiul Mediaș, judeţul Sibiu şi Cristinel B., de 40 de ani, din comuna Unțeni, judeţul Botoşani, ambii cunoscuţi cu antecedente penale, asupra cărora a fost găsit laptopul sustras.
De asemenea, în bagajele celor doi suspecţi a fost găsită o tabletă despre care există suspiciunea că provine din furt.
Faţă de cei doi suspecţi a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 09.03.2013, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
La data de 10.03.2013, cei doi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.
Parchetul şi-a însușit propunerea poliţiştilor şi i-au prezentat pe învinuiţi instanţei de judecată care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.„
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Primăria municipiului Alba Iulia se va aproviziona cu energie durabilă, sigură și competitivă prin testarea unor noi soluții de captare a energiei solare
Primăria municipiului Alba Iulia se va aproviziona cu energie durabilă, sigură și competitivă prin testarea unor noi soluții de captare a energiei solare Proiectul „Flex2Energy” finanțat prin programul Horizon Europe, propune aprovizionarea cu energie durabilă, sigură și competitivă având ca obiectiv dezvoltarea și testarea unor noi soluții de captare a energiei solare și producție de […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 36 de minute
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României