Gheorghe Feneșer: ”Minele închise din Alba nu vor rămâne fără pază, problema lipsei de fonduri va fi rezolvată de Ministerul Economiei
Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului, MINVEST S.A. Deva, l-a informat săptămâna trecută pe prefectul Gheorghe Feneşer că paza minelor închise din judeţul Alba, pe care compania le administrează, urmează să fie retrasă.
Directorul general al MINVEST S.A. Deva, Daniel Andronache, a explicat faptul că această situaţie este cauzată de lipsa acută de fonduri cu care se confruntă compania. În condiţiile în care, la nivel naţional, au avut loc numeroase decese, din cauza pătrunderii persoanelor neautorizate în minele închise şi nepăzite, cu scopul extracţiei metalelor, prefectul Gheorghe Feneşer a precizat că, în opinia sa, astfel de situaţii trebuie evitate în judeţul Alba.
„Am informat de urgenţă Ministerul Economiei cu privire la problemele financiare ale MINVEST S.A. Deva, care împiedică menţinerea pazei la minele închise din judeţul nostru şi am subliniat faptul că, în situaţia în care minele rămân nesupravegheate, ne putem confrunta cu riscul major al decesului acelor persoane care vor fi cu siguranţă interesate de metalele ce pot fi găsite aici. Vestea bună este că Ministerul Economiei a înţeles importanţa acestei probleme, astfel că s-a găsit deja o rezolvare a situaţiei, prin transferarea unor sume de la Mediu, cu scopul achitării cheltuielilor necesare asigurării în continuare a pazei minelor”, a declarat prefectul judeţului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Municipiul Alba Iulia – Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa, pentru implicare activă și calitativă în promovarea idealului european
Municipiul Alba Iulia – Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa, pentru implicare activă și calitativă în promovarea idealului european O nouă recunoaștere europeană pentru Alba Iulia: Consiliul Europei ne-a oferit Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa! Citește și: FOTO | Lucrările pentru o nouă parcare în municipiul Alba Iulia, aproape finalizate. Câte locuri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților