Atac la cutia milei în două biserici din Alba Iulia
La două zile după ce ziarulunirea.ro semnala spargerea în miez de noapte a bisericii Sfântul Antonie cel Mare, din apropierea Ambulanței din Alba Iulia, o altă biserică din municipiu a fost prădată.
De această dată hoții au dat lovitura chiar la Biserica Pogorârii Sfântului Duh (Platoul Romanilor) unde au intrat prin efracție, au răvășit masa pe care se aflau obiectele bisericești puse în vânzare și au spart cutia milei.
Dacă după primul caz reprezentantul IPJ Alba a confirmat spargerea dar ne-a declarat că deocamdată nu este cunoscută valoarea prejudiciului și că mai multe detalii vom primi după finalizarea anchetei (fiind un caz cu autori necunoscuți), la spargerea celei de-a doua biserici nu a mai putut ”fenta” mediatizarea deoarece criminaliștii efectuau cercetări chiar peste drum de sediul colegilor de la PRO TV Alba.
Am aflat, pe această cale, că din prima biserică au fost furați 1.500 de lei iar din cea de-a doua încă 500 de lei.
Cercetările continuă pentru identificarea autorului sau autorilor infracțiunii care riscă o pedeapsă între 3 și 15 ani de închisoare pentru furt calificat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara Ioan Hădărig, scriitor și eseist originar din municipiul Aiud, județul Alba, a fost distins miercuri, 20 noiembrie 2024, cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, pentru volumul „ASTĂZI CERUL […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată