Ajutorul de şomaj ar putea fi prelungit cu 4 luni
Persoanele care îşi pierd locul de muncă până la jumătatea anului 2012 ar putea beneficia de 4 luni în plus de şomaj, potrivit unui proiect cu propunere de adoptare aflat la Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială vizează extinderea perioadelor de acordare a indemnizaţiilor plătite în perioada de întrerupere temporară a activităţii angajatorilor şi pentru intervalul 2010-2012. Astfel, potrivit proiectului, persoanele ale căror raporturi de muncă sau de serviciu încetează ar putea beneficia de o prelungire cu 4 luni a perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj, însă până la data de 30 iunie 2012. Conform Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează: a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an; b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani; c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani. Proiectul prevede, de asemenea, ca şi facilităţile prin care angajatorii pot aplica şomajul tehnic să fie prelungite până în 2012. Acestea constau în scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru salariaţi, însă perioada de şomaj tehnic nu trebuie să depăşească 90 de zile pe an. Totodată, indemnizaţiile acordate pe parcursul şomajului tehnic nu sunt incluse în veniturile din salarii şi nu sunt impozabile. Potrivit expunerii de motive a proiectului, cele două măsuri, prelungirea perioadei de şomaj şi şomajul tehnic trebuie continuate până când economia românească se va redresa. În acest fel sunt sprijinite activităţile economico-financiare ale angajatorilor pe perioada întreruperii temporare a respectivelor activităţi şi sunt protejate drepturile financiare ale persoanelor care şi-au pierdut deja locul de muncă sau care sunt supuse riscului de a şi-l pierde. Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că în cazul adoptării legea va fi trimisă pentru promulgare preşedintelui Traian Băsescu. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate!
Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate! Joi după-masa, începând cu ora 17.00, a avut loc lansarea volumului „Alba – «inima» din inima României” a jurnalistului rebusistului albaiulian Dumitru Henegar, la Muzeul „Principia” din Alba Iulia. Nu demult, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan