Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: „Mica Unire” din 1859 a fost rememorată la Alba Iulia

Alexandra Mates

Publicat

în

Sala Unirii din Alba Iulia a găzduit astăzi simpozionul de evocare a momentului istoric al Unirii Principatelor Române sub guvernarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Istoricul Tudor Roşu a făcut o trecere în revistă a evenimentelor care au contribuit la realizarea unirii dintre vechile state Moldova şi Ţara Românească. Elevi din cadrul Colegiului Liceal Militar din Alba Iulia au oferit tuturor celor prezenţi un moment artistic.

Evenimentul a început cu intonarea imnului naţional al României, iar mai apoi istoricul Tudor Roşu le-a amintit celor prezenţi contextul istoric în care s-a realizat Unirea din 1859 şi a subliniat importanţa majoră pe care a avut-o acest moment în împlinirea marelui deziderat de unire a tuturor românilor.

Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul” a susţinut un program special dedicat împlinirii a 154 de ani de la Mica Unire, care a inclus dansuri medievale, cântec şi joc popular. La final, cu mic cu mare, toţi participanţii au dansat Hora Unirii în faţă muzeului albaiulian.

Acţiunea de astăzi a fost organizată de Instituţia Prefectului Alba. La eveniment au participat oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai partidelor politice, copii de la Grădiniţa Nr. 8 din Alba Iulia, dar şi oameni de rând care au ţinut să rememoreze unul din evenimentele care ne-au marcat istoria.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat

Bera Larisa

Publicat

în

UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat Circulația este blocată temporar în urma unui incendiu produs la o autobasculantă pe A10 km 30, calea 2 (sensul Turda-Sebeș), a anunțat DRDP Cluj. Citește și: FOTO | INCENDIU violent izbucnit la un autoturism în zona Cetății: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea