Consilierii PDL Aiud: ”Întâi locuri de muncă și creșterea veniturilor, abia apoi creșterea dărilor!”
Grupul consilierilor PDL Aiud a depus joi, 10 ianuarie, proiectul de hotărâre prin care se revocă majorarea impozitelor și taxelor locale. Aceștia consideră că mărirea cu 16% a impozitelor și taxelor locale la Aiud, ca măsură a administrației Josan, este ”nedreaptă și în dezavantajul cetățeanului”.
”În condițiile în care situația economică a contribuabilului aiudean nu a cunoscut o modificare în bine față de anul fiscal anterior și pentru că opțiunea majorării nu a fost anunțată onest în programul electoral al USL, inițiativa PDL face apel la conștiința fiecărui consilier local indiferent de culoarea politică.
În altă ordine de idei în administrația locală, dacă ești cu adevărat bărbat, recunoști atunci când nu poți să te descurci și ai nevoie de o mână de ajutor. Dacă ești bărbat! Dacă nu, te ascunzi după fustele legislative. Ce l-ar costa pe primarul Aiudului să recunoască faptul că nu are capacitatea administrativă de a atrage bani pentru comunitate fără a băga mâinile în buzunarele oamenilor?
Încercarea de explicație pe care edilul din Aiud o prezintă opiniei publice, dincolo de faptul că jignește inteligența și bunul simț al celor informați, oscilează haotic între infantilism și mitomanie desăvârșită. Ca de fiecare dată când e prins nepregătit vântură doct două teme pe cât de dragi pe atât de străine lui: eternele investiții și vastele sale cunoștințe în ale administrației locale.
Conform declarațiilor consemnate în presa locală, ar exista o cutumă care îndreptățește această creștere. Păi dacă e cutumă, adică regulă nescrisă, consfințită prin tradiție, atunci era cutumă și în noiembrie, nu? Și totuși în noiembrie nu s-au mărit taxele și impozitele. Ele s-au mărit doar după ce Guvernul USL a emis hotărârea cu caracter imperativ.
De dragul adevărului, reamintim faptul că în ședința ordinară din 27.11.2012, consilierii locali au votat în unanimitate menținerea nivelului impozitelor și taxelor din anul fiscal anterior. În acea ședință atotștiutorul edil nu a pomenit niciun cuvințel despre vreo cutumă. Așa stând lucrurile există două posibilități: ori e cutuma dar nu a știut-o și atunci adio cu mitul experienței, ori nu există cutumă și atunci nu spune adevărul. Tot atunci, amendamentul consilierului PDL, Aurel Fleșer, privind eliminarea taxei de urgență practicată de primăria Aiud a fost aprobat spre beneficiul cetățeanului.
Din respect pentru concetățeni, consilierii PDL așteaptă convocare de către primar a unei noi ședințe extraordinare pe tema revocării acestei majorări . În caz contrar vom face noi această convocare”, se arată într-un comunicat de presă semnat de grupul consilierilor PDL Aiud: Oana Badea, Iosif Bradea, Tiberiu Budușan, Aurel Fleșer, Gheza Molnar, Vultur Vasile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Mai multe localități din județul Alba vor avea apă potabilă cu „porția”. Zonele afectate
Mai multe localități din județul Alba vor avea apă potabilă cu „porția”. Zonele afectate Luni, 1 iulie 2024, SC APA CTTA SA Alba a anunțat programul de raționalizare al apei potabile, din cauza caniculei și implicit al consumului mare de apă. Zonele afectate sunt Unirea, Noșlac, Câlnic, Gârbova, Cricău, Tibru și Craiva. Citește și: SC […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum o zi
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților