Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Activitatea Comisiei Judeţene de Arbitri Alba în 2012 – apreciată de Sorin Corpodean, preşedintele AJF Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Fostul arbitru FIFA, Sorin Corpodean, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba, a tras o serie de concluzii referitoare la evenimentele anului 2012 în „fotbalul mic” judeţean, punctând atât realizările cât şi neîmplinirile activităţii fotbalistice din Alba.

Au existat în activitatea noastră, în competiţiile organizate de AJF Alba, o serie de aspecte negative. Sunt probleme care ne preocupă şi încercăm, preventiv, să le eliminăm, sau cel puţin să le reducem. Ne dorim însă ca echipele ce ne reprezintă să devină mai competitive când îşi măsoară forţele cu alte judeţe şi cât mai mulţi juniori din Alba să ajungă la loturile naţionale”, a menţionat Sorin Corpodean.

Acesta a ţinut să aprecieze activitatea Comisiei Judeţene de Arbitri Alba (preşedinte Lucian Dan) în anul 2012, arbitrul asistent Alexandru Vodă reuşind să promoveze în Liga 1. De asemenea, alţi 4 arbitri din Alba, Sergiu Popa şi Adrian Mărginean – la Liga a 2-a, Mihai Domşa (toţi Aiud) şi Alexandra Suciu (Alba Iulia) – la Liga a 3-a, au cunoscut bucuria promovării examenelor susţinute în vară.

La acest capitol am avut un an bogat în realizări, cu numeroase promovări. 2012 a reprezentat un succes remarcabil pentru Comisia de Arbitri Alba. Şi asta în condiţiile în care media de vârstă a lotului judeţean este una foarte mică, în jurul vârstei de 22 de ani”, a mai declarat Corpodean.

În plus, Adrian Damian (Blaj) şi Andreea Ailoaie (Aiud) se află sub monitorizarea CCA în vederea unei eventuale promovări în eşaloanele superioare ale arbitrajului autohton.

*Planuri de viitor: dezvoltarea fotbalului feminin şi mixt

Alba este reprezentată pe prima scenă a fotbalului feminin de echipa Navobi Alba Iulia, iar Sorin Corpodean a făcut parte recent din delegaţia FRF prezentă în Elveţia în cadrul programului de studiu pentru dezvoltarea fotbalului feminin, spre acest palier îndreptându-se şi planurile de viitor ale AJF Alba.

Intenţionăm ca printr-un proiect cu Consiliul Judeţean Alba să dezvoltăm fotbalul mixt şi feminin din judeţ, în ideea de a descoperi copii cu potenţial. Avem la îndemână exemplul jucătoarei Alexandra Lunca, originară din Cetatea de Baltă, care la 17 ani este componentă de bază a campioanei Olimpia Cluj şi a echipei reprezentative a României”, a încheiat preşedintele AJF Alba.

Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO |  ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat

Cezar Lancrajan

Publicat

în

VIDEO |  ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat O maşină a intrat într-un grup de oameni la târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, în centrul Germaniei, vineri seara, relatează DPA. Poliţia l-a arestat pe şofer, potrivit unor surse guvernamentale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea