Astăzi se dă startul căutării Comorii din Cetate
În ultimii ani în Cetatea Alba Carolina s-au investit foarte mulţi bani pentru ca zona să-şi recapete strălucirea de altădată. Proiectele de restaurare ale municipalităţii din Alba Iulia au devenit subiecte de notorietate la nivel naţional şi chiar internaţional creionând profilul dinamic şi plin de provocări al oraşului. Eforturile din ultimii ani au arătat că Alba Iulia s-a dezis de conservatorism tocmai prin felul în care a hotărât să conserve istoria. A sosit momentul ca întregul „context” restaurat, remodelat să prindă viaţă, prin proiecte culturale îndrăzneţe, prin crearea deprinderii de a organiza evenimente şi de a primi turişti dornici să descopere „cealaltă capitală”.
În acest spirit de aventură, istorie, competiţie se înscrie şi ultima iniţiativă a municipalităţii, concursul „Comoara din Cetate”. Concursul este un mijloc sau mai bine zis o unealtă dinamică şi inedită de promovare a Cetăţii în rândul locuitorilor şi al turiştilor inspirată de un grup de tineri obişnuiţi care îşi iubesc oraşul. Întregul sezon turistic al anului 2011 va fi marcat de această competiţie în care premiile vor fi pe măsura aşteptărilor iar aventura va însoţi pofta de viaţă a celor ce vor încerca să găsească ascunsa comoară. Structura întregului sezon este alcătuită din „misiuni” de weekend în care de dimineaţa până seara, ghidaţi de „indicii” şi motivaţi de preocupararea de a le interpreta, competitorii vor încerca să descopere locul în care se ascunde comoara săptămânală. Săptămână de săptămână, până în finală „căutătorii”, sunt aşteptaţi în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică la PUB 13 aproape de orele 10 dimineaţa pentru a intra în posesia indiciilor ce asigură ghidajul spre premii, ocazie cu care se vor şi înscrie în concurs. Prima etapă a concursului debutează sâmbătă, 4 iunie, iar începând cu etapele următoare puteţi afla indiciile şi din ziarul „Unirea”. Fiecare zi de concurs se va finaliza seara la 19.00 trecute iar toţi cei care reuşesc să descopere plicul cu 100 de euro vor putea intra în finala de 5000 de euro. Combinaţiile de simboluri, cuvinte cheie, imagini, vor trasa drumul spre premii şi vor întregi zestrea de cunoştinţe despre Cetate a fiecărui participant la concurs. Muzeul Unirii din Alba Iulia în calitate de partener va aproviziona, pe alese, coşul zilnic de indicii bazate pe fapte, realităţi, personaje şi momente istorice.
Suntem siguri că toţi cei care vor îndrăzni să participe vor descoperi o Cetate sclipitoare şi vor avea parte de o competiţie cu un ritm trepidant. Tuturor mult succes! (M.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier în Mureș provocat de un șofer băut și fără permis din Alba: A intrat cu mașina într-un cap de pod. Bărbatul a fost REȚINUT
ACCIDENT rutier în Mureș provocat de un șofer băut și fără permis din Alba: A intrat cu mașina într-un cap de pod. Bărbatul a fost REȚINUT Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 11 ianuarie 2025, în jurul orei 04.00, pe Drumul Județean 107, în localitatea Cornești, județul Mureș. Un bărbat în vârstă […]