SÂMBĂTĂ , la Alba Iulia: Inaugurarea patinoarului şi magie pe gheaţă cu patinatori profesionişti din Sibiu
Albaiulienii iubitori de patinaj au motiv de bucurie, pentru că sâmbătă vor putea începe în sfârşit distracţia pe gheaţă, chiar în inima Cetăţii Alba Carolina. Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean s-au îngrijit din timp să le ofere un parc al lui Moş Crăciun şi un patinoar care să-i facă să simtă cu adevărat sărbătorile de iarnă. Astfel, sâmbătă, la ora 17.30, va fi inaugurat patinoarul din Piaţa Cetăţii cu un adevărat spectacol pe gheaţă „Fire on Ice”, oferit de patinatori profesionişti din Sibiu. Patinoarul se întinde pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, aşa încât vor putea patina zeci de tineri şi copii dar şi cei mai vârstnici îndrăgostiţi de acest minunat sport de iarnă.
Potrivit organizatorilor aici va exista un punct de închiriere pentru patine iar preţurile vor fi accesibile urmând a fi afişate la deschidere. Patinoarul va fi deschis aproximativ două luni, adică până la jumătatea lunii februarie.
Cei care vor veni să patineze se vor putea încălzi, contra cost, cu un ceai fierbinte, vin fiert, cafea sau ciocolată caldă. De asemenea vor putea servi sandwich-uri , virsli, ceafă de porc, turtă dulce, cozonaci colac kurtos şi multe altele, de la căsuţele special amenajate aici.
Aşadar, nu uitaţi sâmbătă se deschide, oficial, patinoarul din Cetate! Începe feeria pe gheaţă!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
20 ianuarie | Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Eftimie cel Mare, născut din pântece sterp și neroditor
20 ianuarie | Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Eftimie cel Mare, născut din pântece sterp și neroditor În fiecare an, în data de 20 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe preacuviosul părinte Eftimie cel Mare. La fel ca și în cazul Sfântului Ioan Botezătorul, Eftimie se naște din pântece sterp și neroditor. Pavel și […]