Rămâi conectat

Sport

Cupa „Teodor Atanasiu – Călin Potor” la fotbal

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

TNL Alba Iulia a continuat acţiunile dedicate tinerilor duminică, 22 mai 2011, când a fost organizat un nou campionat de fotbal destinat tinerilor. Evenimentul a fost sprijinit de deputaţii liberali de Alba, Teodor Atanasiu şi Călin Potor, vicepreşedinţii PNL Alba Florin Roman şi Simone Albani Rochetti, preşedintele PNL Alba Iulia, Gabriel Pleşa. Pe baza sportivă din cartierul Ampoi s-a desfăşurat un mini campionat de fotbal la care au participat tineri proveniţi din respectivul cartier dar şi din alte cartiere ale municipiului. Prin această manifestare sportivă organizatorii au dorit să popularizeze importanţa activităţilor sportive pentru sănătate. Preşedintele TNL Alba Iulia, prof. Adrian Simion ne-a spus că: „Toţi participanţii au fost răsplătiţi cu tricouri, diplome sau cupe, acestea adăugându-se celor trei mari premii în bani, în valoare de circa 1400 de lei.Sperăm că astfel de manifestări să devină o tradiţie, mai ales că am avut activităţi sportive dintre cele mai frumoase, iar ziua s-a terminat cu o mică petrecere, toţi participanţii declarându-se mulţumiţi că şi-au petrecut timpul liber într-un mod plăcut.”
Locul I a fost câştigat de echipa „Bad Boys”, locul al doilea – „Tinerii”, iar locul al treilea – „Racheta”. Echipele au primit şi premii în bani: locul I – 1000 lei, locul II – 800 lei, iar locul III – 600 lei. Premiul pentru golgeterul competiţiei a fost adjudecat de Valentin Sârbu, iar cel mai bun jucător al competiţiei a fost declarat Vlad Lica. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Vali Ciofu, masorul din Ocna Mureș, event în Emiratele Arabe Unite! Victorie în Cupa Președintelui, împotriva formației lui Olăroiu!

Dan HENEGAR

Publicat

în

FOTO: Vali Ciofu, masorul din Ocna Mureș, event în Emiratele Arabe Unite! Victorie în Cupa Președintelui, împotriva formației lui Olăroiu! Sezon de vis pentru Shabab Al Ahli Dubai, echipă unde activează masorul Valentin Ciofu, din Ocna Mureș, care a realizat eventul în Emiratele Arabe Unite! Cucerirea titlului este o certitudine din punct de vedere matematic, […]

Citește mai mult

Sport

Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir 1-1 (0-0) | Remiză în orașul viorilor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir 1-1 (0-0) | Remiză în orașul viorilor   Metalurgistul Cugir a remizat în deplasare cu Avântul Reghin, formație deja retrogradată, scor 1-1 (0-0) și matematic, elevii lui Lucian Itu sunt scăpați de griji. După o primă repriză în care vizitatorii au ratat 3 situații bune, golurile s-au înscris în actul secund, […]

Citește mai mult

Sport

ACS Mediaș – CSU Alba Iulia 0-1 (0-1), gol Banyoi | Studenții, victorie împotriva victimei favorite

Dan HENEGAR

Publicat

în

ACS Mediaș – CSU Alba Iulia 0-1 (0-1), gol Banyoi | Studenții, victorie împotriva victimei favorite CSU Alba Iulia s-a impus în disputa externă cu ACS Mediaș, victima favorită a universitarilor în play-off. Scorul a fost deschis de golgheterul Banyoi (37), care a profitat de eroarea lui Avram și, scăpat singur a marcat cu un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea